ITINERARII CREȘTINE EUROPENE Încercat-am să înţeleg de unde vin drumurile şi m-am oprit la sfinţi. Fiul protopopului din Răşinari ştia că fiecare sfânt a deschis o potecă, pe care oamenii au bătătorit-o şi au făcut-o drum. Când plecăm pe un astfel de drum, sperăm ca la capătului lui să ne găsim pe noi înşine. Şi nici nu mai pare atât …
Citeşte articolul »Sfinții Împărați Constantin și Elena
Sfinții Împărați Constantin și Elena Biserica Ortodoxă îi prăznuiește pe 21 mai, pe Sfinții Împărați Constantin și mama sa, Elena. Constantin cel Mare s-a născut în orașul Naissus (Nis, Serbia) în jurul anului 274. A devenit suveran al întregului Imperiu Roman după învingerea lui Maxențiu și a lui Liciniu. Potrivit mărturiilor lui Eusebiu și Lactantiu, în ajunul luptei cu Maxențiu, …
Citeşte articolul »MITROPOLIȚI PRIMAȚI (II) – DE LA AUTOCEFALIE LA PATRIARHAT
MITROPOLIȚI PRIMAȚI (II) – DE LA AUTOCEFALIE LA PATRIARHAT – La 6 decembrie 1896, după demisia mitropolitului Ghenadie Petrescu, a fost readus în scaunul mitropolitan, Iosif Gheorghian, după ce, cu o zi înainte, la 5 decembrie, fusese ales în scaunul episcopal de la Roman, rămas vacant prin decesul episcopului Ieronim Ionescu. A fost investit şi înscăunat la 8 decembrie 1896 …
Citeşte articolul »MITROPOLIȚI PRIMAȚI (I) – DE LA AUTOCEFALIE LA PATRIARHAT
MITROPOLIȚI PRIMAȚI (I) – DE LA AUTOCEFALIE LA PATRIARHAT – După decesul mitropolitului Nifon, a fost ales mitropolit primat, la 31 mai 1875, Calinic Miclescu, mitropolitul Moldovei, descendent dintr-o veche familie boierească de dincolo de Milcov. S-a născut la 16 aprilie 1822, la Suceava, ca fiu al vel logofătului Scarlat Miclescu şi al Mariei, născută Beldiman, şi a primit la …
Citeşte articolul »BISERICA ORTODOXĂ ROMÂNĂ – DE LA UNIREA PRINCIPATELOR LA PATRIARHAT
BISERICA ORTODOXĂ ROMÂNĂ – DE LA UNIREA PRINCIPATELOR LA PATRIARHAT – Din câte se cunoaşte, mişcarea pentru recunoaşterea autocefaliei a pornit îndată după înfăptuirea Unirii Principatelor Române (1859) şi unificarea vieţii lor statale (1862), care a făcut necesară şi organizarea Bisericii naţionale, corespunzător cu noua situaţie politică, considerabil consolidată a României moderne. Ea a fost susţinută cu multă stăruinţă de …
Citeşte articolul »Schitul Pângăraţi – Loc binecuvântat de Dumnezeu
Schitul Pângăraţi – Loc binecuvântat de Dumnezeu – Îndemnul de a scrie despre acest lăcaş monahal ortodox, care datează din secolul al XV-lea, s-a născut din dragostea pentru locurile neasemuit de frumoase aflate în România; din credinţa că Tatăl Ceresc a binecuvântat acest loc precum multe altele; din sentimentul de preţuire faţă de unii oameni care trudesc sufleteşte pentru binele …
Citeşte articolul »TRAIAN VUIA ȘI IMPLICAREA LUI ÎN MAREA UNIRE DIN 1918
TRAIAN VUIA ȘI IMPLICAREA LUI ÎN MAREA UNIRE DIN 1918 Fără Traian Vuia, Aurel Vlaicu și Henri Coandă – ingineri și inventatori români în domeniul aviației, istoria ar fi arătat, poate, altfel și sigur ar fi consemnat întârzieri față de anii începutului de secol XX. Se cunoaște despre Traian Vuia că a fost un inventator român, pionier al aviației mondiale …
Citeşte articolul »NICOLAE BĂNESCU
NICOLAE BĂNESCU Istoria României este strâns legată de cea a sud-estului european încă de acum 2000 de ani. Ulterior, Imperiul Roman de Răsărit, Imperiul Bizantin sau Bizanțul sunt termeni folosiți, în mod convențional, pentru a numi Imperiul Roman din Evul Mediu. Perioada bizantină este întinsă de la domnia lui Dioclețian (284-305), peste victoria creștinismului împotriva păgânismului, apoi elenizarea imperiului, aproximativ …
Citeşte articolul »UN CURCUBEU DE CULTURĂ
UN CURCUBEU DE CULTURĂ În mod obișnuit, la atrăgătoarele reuniuni lunare, amfitrionul – doctorul Romeo Dumitrescu – îmi rezervă misiunea de ariergardă… După atâtea chestiuni grave care reverberează în mintea noastră mult timp încolo, eu mi-am asumat „s-o dăm pe glumă” – cum se spune, pentru că umorul tonifică și el, descrețind frunțile… Evident, dacă tema permite și – mai …
Citeşte articolul »Filmul Cantata „LA SUTA DE ANI”
Filmul Cantata „LA SUTA DE ANI”
Citeşte articolul »