TALMEȘ – BALMEȘ

TALMEȘ – BALMEȘ

Privită în sens dinamic, ar reprezenta ceva, pe repede înainte. Se regăseşte pe toate planurile, de la reţete culinare de toate felurile, unde sunt aglomerate ingrediente care, cel mai adesea, nu pot sta la un loc şi până în zona socio-politicului.
Dar noi, românii, le agreăm, le stimulăm, le creştem, trăim în sosul lor, pentru că pe de-o parte nu avem încotro, iar pe de alta poate că ne şi place, adie înspre noi un fel de drog autosuficientist.
Sensul pragmatic ar fi acela al unui amestec neomogen dintre elemente care, poate, fiecare dintre ele, nu au nici o legătură spre a crea un finit, dacă nu unul perfect, măcar acceptabil. Această definiţie care îmi aparţine vine să completeze o serie de intervenţii pe plan public, poate şi publicistic asupra unei teme la care trebuie să reflectăm, aceea a amestecurilor care, pe toate planurile – social, economic, familial, educaţional, politic – ne pot conduce, fără a cunoaşte sensurile şi dimensiunile acestui concept, la acţiuni, mentalităţi, luări de poziţii ori concluzii într-o direcţie din care nu mai vedem o rezolvare, o soluţionare a proiecţiilor mentalului nostru. Cum ar fi, de pildă, un talmeş-balmeş pe model educaţional. Acest lucru se întâmplă la noi, prin succesiunea unor politruci la vârf cu uneltele lor obediente, mai jos, care au condus la o colmatare a învăţământului românesc, la toate nivelurile.
Pe un alt plan, un talmeş-balmeş reflectat asupra unei industrii dintre cele mai dezvoltate din Europa de Est a dus la distrugerea ei, şi nimeni nu este vinovat. Dar sistemul de irigații ultraperformant ori transportul subteran al combustibililor pe unde s-au topit? La fel asupra flotei româneşti (se spunea a opta din lume), iar acum avem doar ceva barje ori împingătoare, vechi şi neeficiente. Ori a sănătăţii, agriculturii, a industriei extractive şi a multora; toate s-au „topit” într-un talmeş-balmeş, aşa încât nu mai poţi identifica aproape nici un actor al acestor prăbuşiri. Apare pe ecran un fost director de Bancă, recunoscută în toată lumea, care acum nu mai există, şi îşi cere o grămadă de drepturi de milioane de euro care, ciudat, i se şi acordă. În Bulgaria, pe care o considerăm ceva mai în urma noastră (şi chiar este), un omolog al lui a fost împuşcat în faţa vilei în care trăia. Fără vreo asmuţire a unor sentimente ori resentimente, fără violenţă (cum se clama la Revoluţie), dar lucrurile, în mod legal, trebuie puse pe făgaşul lor, nu într-un talmeş-balmeş.
Acest concept de amestec, adesea catalogat ca nefiresc, între două entităţi nemiscibile funcţionează, după părerea mea, mai ales în situaţii de criză (poate chiar alimentară) în care două sisteme, lumi, interese, voinţe se intersectează şi creează nolens-volens un talmeş-balmeş folositor pentru unii, pierzător pentru alţii.
Pe la sfârşitul lui ’89, după prinderea lui Ceaşcă, în „baza” unde lucram un individ „a adus” vreo tonă şi jumătate de carne fără acte. I-am făcut o sesizare la Miliţia Judeţeană, unde conducător era viitorul şef al Poliţiei Capitalei. În acele vremuri, dar şi după, nu s-a întâmplat nimic.

Dar… coalizând tagma şoferilor alături de alţi nemulţumiţi (că le-aş putea strica socotelile) au pus la cale debarcarea mea. Cu concursul „micului” Preşedinte, iar în acest talmeş-balmeş au reuşit. Pe naiba au reuşit. Când am plecat eu prin demisie în ianuarie’90, baza avea 54 milioane lei surplus (o sumă uriaşă), peste 600 de salariaţi şi un stoc de marfă să reziste nu unul, ci vreo trei judeţe câteva luni de zile în stare de război. După un an şi jumătate, surplusul s-a transformat în pagubă, din salariaţi au rămas doar 6 (şase), iar stocurile de marfă au ajuns la zero, ba şi-au mutat şi sediul într-o comună de pe lângă Capitală. Jalnic, ce mari au fost şi ce nimic au rămas!
Acesta e un talmeş-balmeş socioeconomic.
Evident că până în ziua de azi nu a răspuns nimeni, şi nici nu va răspunde niciodată, deoarece noţiunea de talmeş-balmeş e impersonală şi care de cele mai multe ori se transformă într-o statistică istorică.
Talmeş-balmeş gastronomic este format de exemplu din mămăligă, proaspăt aburindă, o brânză cât mai grasă, iar în unele locuri se pun în acest amestec fierbinte şi ouă crude, care amestecate dau un produs unic, inexistent pe planetă, de o savoare deosebită şi inconfundabilă, aparţinătoare, presupun, doar naţiei române. Alţii nici nu şi-ar putea permite, din motive igienico-sanitare.
Să le luăm pe rând.
Mămăliga, această delicatesă, acum indispensabilă vieţii la sate, produsă din porumbul adus din America Centrală pe la 1519 de Cotez (la origine credea că e aur) a devenit la un moment dat subiect de controversă. Precum faptul că naţia română nu va reacţiona niciodată şi că mămăligarii (talpa ţării) nu vor mai avea nici un rol după înăbuşirea Răscoalei din 1907, ale cărei documente istorice au fost în mare parte distruse, dacă nu e aşa, măcar nu mai sunt.
Că Serviciul Istoric al Armatei a dorit să acopere această lacună printr-o lucrare ambiţioasă: „Armata Română şi Răscoala din 1907” – documente sub îngrijirea domnului maior dr. Florin Sperlea este o iniţiativă lăudabilă, dar documentele distruse, cel mai adesea care se refereau la cauzele acestei izbucniri de revoltă populară cu vreo zece ani înaintea celor care au dus la prăbuşirea monarhiei ruse, sub „cârmaciul” Lenin, nu mai vor putea fi reconstituite niciodată. Ar mai fi ceva de căutat prin documentele bisericeşti ori prin arhivele sinagogilor, dacă se va dori vreodată publicarea acelor înscrisuri. Toată acea dezlănţuire de forţe, flancate fie de Imperiul Austro-Ungar sau de cel rusesc, a reprezentat tot un talmeş-balmeş.
De această dată mămăliga s-a desumflat.
Apoi brânza, sub toate felurile ei, începând de la cea neaoşă, a ciobanilor noştri, „închegată” uneori cu aracet sau acum cu cheag lichid din „sticlă” (nu din stomacul oilor) şi terminând cu cea sintetică (şi foarte ieftină) de la verii noştri din Sudul Dunării, nu face mare lucru.
Avem deja expresia „brânză bună în burduf de câine”, cum că oricât de bună ar fi brânza, pusă într-un înveliş canin, rezultanta e inevitabil un produs necomestibil. Expresia se adresează mai ales unui tip inteligent, dar leneș. Şi apoi ouăle; ouăle de găină evident, nu ale unui individ care în Parlamentul României ne îmbia să i le numărăm. Că pe mai departe a făcut puşcărie pentru ceva termopane, aceasta este o altă poveste. Toate la un loc puse fac un talmeş-balmeş gastronomicopolitic ca esenţă nedigerabilă, chiar dăunătoare pe toate planurile. Cu ce ne putem îndestula? Cu produsul autentic ţărănesc, nu cel de prin abundentele târguri bucureştene, care vând o serie de producte zise cu iz autohton, dar care de la o poştă se văd că nu au nicio legătură cu spiritul neaoş. În orice caz, vânzarea la standuri e o mostră evidentă de eludare a fiscalizării. Şi aici e un alt talmeş-balmeş. Cine sunt organizatorii, ce foloase au, unde se duc banii nefiscalizaţi, de ce nu sunt controlaţi şi multe altele.
La acest nivel este plevuşcă, grosul îl reprezintă banii de la buget, care se scurg în sensuri de nepătruns. Bunăoară, cartierul meu de suflet, Drumul Taberei, e „tocat” de lăudabila magistrală a metroului ce a început năvalnic şi s-a oprit brusc, pentru o perioadă strict definită de sine-die. Sunt tăiate panglici la greu, doar pe finalizarea unor investiţii din trecut, cele din prezent stau pe loc. Aceasta este o altă mostră de talmeş-balmeş, că pe undeva, la mijloc, noi, care suntem acum la putere, vă arătăm vouă că muncim, cine n-are încredere să ne pipăie muşchii. Aiurea, este o continuă teleguvernare. Concret, batem pasul pe loc, dar amăgim mulţimea. Cu ce anume? Cu dezlănţuiri de forţe pe stadioane de milioane de euro spre a fi ales cel care ştim că va fi alesul, sau doar presupunem.
„Ceaşcă” abia aduna la Expoziţie vreo 9000 de suflete care aplaudau şi nu prea, actualul mare care s-a visat viitor conducător a adunat pe „Naţional” peste 75.000 de „obosiţi”. Ce au înţeles ei din acele mesaje? Probabil mai nimic, fiind fie obosiţi, fie subnutriţi, fie sedaţi alcoolic. Oricum, planul s-a realizat într-un talmeş-balmeş sforăitor politic, desprins de realitatea noastră imediată care ne macină.
Noţiunea de talmeş-balmeş e prezentă şi e continuă, nu ne dă pace, poate fi chiar chezaşul panglicăriilor moderne. Cum ar fi de fapt marile „tunuri” pe toate (absolut pe toate) planurile economico-sociale ale acestei ţărişoare.
Putem a le lua pe rând, pe câteva, că în realitate, pe ce am gândi să „putem mâna” totul este şvaiţer (în transcriere românească). Bunăoară, cotizantului, fiu al meu, pe nu ştiu care pilon de pensie pe care o va lua (să nu-şi închipuie nici un moment acest lucru) peste vreo treizeci şi cinci de ani, dar care acum contribuie în draci, i s-a comunicat de către o societate listată pentru acest program că s-au schimbat regulile jocului, în sensul că banii nu mai sunt la acea gigantică societate, ci acei bani de pensii sunt administraţi de către o persoană fizică din Cehia. Mă tălâmbilor, miliardele de euroi le lăsaţi pe mâna unora care la un moment dat vor trece în lumea celor drepţi? Victor Orban, slăvit fie numele lui (evident, la el în ţară) şi a acţiunilor sale, a confiscat aceste fonduri care, în fapt, adunate în zeci de ani, s-au dovedit a fi volatile. La fel au procedat şi polonezii. În acest talmeş-balmeş nu se bagă nicio autoritate română. Ba dimpotrivă. O cunoştinţă a fiului meu, spre pensie, îi povestea că şi la ei în UK, cu ceva ani în urmă, s-a petrecut acelaşi lucru. Banii s-au pierdut, fiind păgubit cu o diferenţă de pensie privată de circa 600 de lire sterline/lună. În toate demersurile noastre avem faţă de vest ori America o diferenţă de istorie de cel puţin un sfert de veac. Talmeş-balmeş funcţionează în orice zonă a ţării, suntem pătrunşi fibrilar de acest concept care, deşi pe faţă nu-l recunoaştem, pe ascuns îl acceptăm.
Din acest talmeş-balmeş românesc voi reproduce doar o parte din „Odă integrării”, care îmi aparţine.
Am integrat industria
Şi s-a distrus
Am integrat agricultura
Şi s-a dus
Am integrat cultura
De mult nu mai e sus
Am integrat şi sănătatea
Mai, mai că ne-a răpus
Ne-am integrat cu toţii
Unde am ajuns?
Din toată integrarea
Privim cu jind către Apus.

FLORIAN LAURENŢIU STOICA