Tatiana Rădulescu

Născută în orașul Roșiorii de Vede, județul Teleorman, avocat titular și fondator Cabinet de Avocat Tatiana Rădulescu, membră a Uniunii Naționale a Barourilor din România, licențiată a Universității București – Facultatea de Drept (1992).

A ocupat diferite funcții în administrația centrală și locală: Guvernul României – Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, Primăria Municipiului București.

A urmat numeroase cursuri: de formare și specializare pentru ocuparea unei funcții publice corespunzătoare categoriei înalților funcționari publici (2014-2015-Ministerul Dezvoltării Regionale), de formare privind medierea conflictelor colective de muncă (2014-Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice), de dezvoltate a resurselor umane (2012-Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice), de mediator (2010- Uniunea Națională a Mediatorilor din România), fonduri europene (2007, Bruxelles-Belgia).

A urmat de asemenea Cursuri finanțate de Consilul Europei, Școala Europeană, București-Strasbourg (2004-2005), având un master în Management Politic (2003-2004 Institutul social Democrat Ovidiu Sincai). Este membru fondator și vicepresedintă a Asociației pentru Consiliere în cariera Educație, Talent, Șansă – ASO-EST.

A fost menționată în Dicționarul personalităților din România (2009), fiind consilier local al Consiliul Local al sectorului 1 (2000-2004). Face parte din:colectivul de redacție (senior editor) al revistei Independența Română-Independența prin cultură (2023), colectivul de redacție al revistei Tribuna Pensionarului (2024).

A făcut parte din colectivul de redacție al ziarului Degetul pe Rană, primul ziar românesc editat în colaboratre cu un ziar de peste Prut, ziarul Tara de la Chișinău, Republica Moldova (1990-1992). A participat la cenaclurile literare: Dor de Infinit, Chipul Cuvântului, Literatorul. Este autoarea volumului de debut în poezie Orologiul cu greieri (1995).

ROMANȚA
Oho, tu ciorchine de raze piezișe
Al iubirii
În via vietilor noastre răsfirate pe costișe
Pe colinele de vânt ale uimirii!

Strivește-mă cu tine sub teascurile
bătăilor de inimi
Limpezește-mă pe buzele ce sorb din cupa plină
vinul
În anotimpul răpăind de patimi
Și nu-ți prelinge nicicând în sufletul meu pelinul!

Cu Dionisos, în alai de muzici,
pe cărări abia șoptite
De mine ție
Să ne pierdem în lumea largă iubite
Fară a ne mai trezi vreodată din dulcea beție!

ÎN LUNG ȘI-N LAT DE NOAPTE CÂND VISEZI
A fi în clipa în care flacăra geniului iluminează
o preafrumoasă idee
cum ochii tăi în lung și-n lat de noapte când visezi.
Spuneai că norii nu-s decât subțirea proiecție
a tristeții
Spuneai că viața mereu ne răstignește
pe crucea în vers alb a singurătății
dar fluturii întotdeauna-și vor risipi
zarea de polen în noi.
Amintește-ți te rog toate acestea acum
că nu mai ești.

RETORICA DE CATIFEA
Cine cu palma de tăcere a zăpezii mângâie
Înserarea galbenă
A unei flori de nu-mă-uita?
Cine cu limba uitată-n cenușă a păsării Phoenix
Rostește iarna cuvintelor
Neadapostite în nici un poem?
Cine cu lacrima dimineții
Ne surpă în neguri
Cerul de sub pleoape?

IMPOSIBILA ÎNTOARCERE
Amiaza rug despletit în boabele grâului –
asudată palmă –
sarea ta-i mormântul unei dropii de sânge.
Aici istoria-și respiră miezul
de tulbure Bărăgan
prin plămânii uriași ai țăranului Ilie Moromete.
Aici timpul e răbdarea unui dig de iubire verzui.
Modest ca o dragoste coaptă
Marin Preda
mărturisește:
aici pământul mi-a furat cea mai fragedă umbră
imposibila-i întoarcere-n ieri.

CURCUBEU
Ochii tăi ca o ploaie cu soare
peste grădina aburită
a inimii mele.

Scapără bețe de chibrit ce nu se aprind
anii față tine
la rădăcina arborilor uluiți de foșnet
printre frunzele sub răpăială
prin păienjenișul de raze

Haide și țipă tufa de liliac alb!
Umple-mă de ecouri violete!

FOCUL DIN APE
A iubi când toamna
ne umple de miez de nucă dulce
și sub prepelițe afânează miriștea
iar peste amintiri ne-azvârle pătura ei rece
de umbră de brumă.
Când vântul adulmecă mereu mai aproape
focul ațâțat de tine în ape.
Când ziua devine umedă de privirea ta
ca o ploaie silabisită-ndelung
în pădurea de mesteceni
a copilăriei
A iubi când tăcerea e vin roșu
și-o sorbim
cu ochii închiși
din sacre cupe
moștenite.

OROLOGIUL CU GREIERI
Mireasma îmbibată de ploi în după amiaza de vară
până-n brunul măduvei micilor sălbăticiuni
inofensive.
Ce nară freamătă în ceață la liziera luminilor
ca dintr-un alt cenușiu Elsinore
adulmecând
carnea unei alte zvăpăiate Ofelii?
Iarba. Ritual al reculegerii. Rusalii. Adâncă tâmplă.
Orologiul cu greieri.
Oful veștejirii verdelui de vânt își ascute coasele.
Mireasma îmbibată de ploi albindu-le morților noștri
pe Calea Lactee oasele.

GRAȚIE IERBII
Trec ce lent trec căruțele vieții
podidite de amurg
pe drumuri cu uitarea.
Singurătatea aici dintodeauna-i umedul steag.
Verde vrajba iarba înăbușă
Cuvintete îmbătrânite pe cruci.
Putrezirea lemnului aici rimează straniu
cu o altă putrezire:
dealul devenit cimitir cu anii redevine deal
grație ierbii
ce nu lasă nici o coasă a ruginii imens.

BRÂNCUȘI
Dă-mi mâna biet anotimp.
Dragostea mea pe terenurile
de zgură, dragostea mea pe terenurile de zgură
ca un copil de mingi.
O, tu rază blândă, piezișă
sărbătoare de o clipă iartă-mi frigul
cu care te culeg din zdrențele fileului toamnei.
Falnica-i arderea ce-și suie fumul pe înaltele
creste ale munților.
Dalta geniului Tău vibrează în moarte
inviindu-l
pe Isus Cristos al zborului fără sfârșit
mântuind limba pietrei
din noi
cu tăcerea de pâine a sufletului Tău de țăran
din Gorj
La Masa Ta șezum și plânsem, Noi, Valahia.

Doina Bârcă