TERORIŞTII DIN DECEMBRIE 1989 – ÎNTRE ADEVĂR ŞI MANIPULARE

TERORIŞTII DIN DECEMBRIE 1989
– ÎNTRE ADEVĂR ŞI MANIPULARE –

Luna decembrie este pentru toți românii una a sărbătorilor și cadourilor, de bucurii și de speranță în mai bine pentru anul ce vine. Din păcate, însă, pentru familiile celor uciși în Revoluție sau rămași infirmi, este un prilej de tristețe și comemorare a celor pierduți, dar și de dezamăgire, că nu s-a făcut dreptate și vinovații n-au fost încă pedepsiți.
„Cine sunt teroriștii din 1989?”, „Cine a tras în noi după 22?”, „Cine sunt vinovați de sângele vărsat?” sau „Ce a fost atunci, Revoluție sau lovitură de stat?” etc sunt întrebări legitime, ce încă își așteaptă un răspuns oficial clar, fără echivoc. La fel ca și celelalte chestiuni obscure ale istoriei noastre recente, precum „turnătorii securității”, retrocedarea imobilelor, „procesul comunismului” ș.a, care frământă statul român, au ca numitor comun criza morală profundă și interminabilă prin care trece România de mulți ani, de dinainte de 23 august 1944 – alt moment istoric enigmatic.
În 1996, președintele Emil Constantinescu, cel „învins de sistem”, intuind așteptările românilor, în campania electorală a promis aflarea adevărului Revoluției din decembrie 1989, angajament care a înclinat decisiv balanța în favoarea alegerii lui. Nu avem nici calitatea și nici informația oficială necesară pentru a răspunde categoric la întrebările privind Revoluția, dar, după studiul a mii de pagini pe această temă, vom încerca în cele ce urmează ca, pornind de la adevărurile incontestabile, de notorietate, punând cap la cap datele publice existente și afirmațiile deschise ale unor protagoniști, făcând și deducții logice, să evidențiem câteva aspecte semnificative, din care cititorul să-și poată formula propia opinie asupra subiectului.
Bunăoară, se știe că, după plecarea „ceaușeștilor” (22 decembrie ora 12:00), puterea a fost preluată de Ion Iliescu și nucleul format în jurul său, compus din Petre Roman, Gelu Voican-Voiculescu, Victor Atanasie Stănculescu și alți „emanați ai Revoluției”, care, încă din acea seară, au alcătuit Consiliul Frontului Salvării Naționale, deținător al frâielor țării, în plan politic și militar. Primul care a utilizat termenul de „terorist” a fost Nicolae Ceaușescu, condamnând „acțiunile teroriste ale agenturilor străine”, însă expresia a căpătat consistență și amploare din 22 decembrie, după „fuga dictatorului”, când, la televiziune și la radio, se anunța cu disperare că „teroriștii trag în oameni și atacă instituții”, creînduse o adevărată psihoză în rândul populației. În 22 decembrie, în jurul orei 14:30, amiralul Emil „Cico” Dumitrescu, aflat în studioul Revoluției televizate, l-a chemat pe Ion Iliescu, cerându-i public să vină de urgență acolo, „să ne organizăm”, iar câteva minute mai târziu, viitorul președinte al României intra în direct și ce a urmat se cunoaște. La ora 15:00, s-a făcut apel către Unitățile Militare din jurul Capitalei să se deplaseze de urgență la București, cu armament greu, pentru apărarea orașului de teroriști.
Zvonurile și diversiunile propagate prin televiziune și radio au alimentat și amplificat spaima și deruta în rândul civililor și militarilor. Informații de tipul „apa este otrăvită”, „există teroriști care trag din toate părțile” sau cea mai repetată în mai multe rânduri în noaptea de 22-23 decembrie, cum că „o coloană blindată plină de teroriști se îndreptă spre Otopeni spre a cuceri aeroportul” ș.a, au fost de natură să facă numeroase victime inutile.
Un alt adevăr din Zilele Revoluției este înarmarea Gărzilor Patriotice și scoaterea lor în stradă „pentru a apăra întreprinderile de teroriști”, care, coroborat cu alte ordine confuze și contradictorii și cu informații false răspândite prin televiziune, precum diversiunea cu simulatoarele, au făcut ca militarii să tragă între ei, rezultând astfel multe victime. La baza ordinelor militare din acele zile sângeroase a putut sta și doctrina „războiului întregului popor pentru apărarea patriei în teritoriul vremelnic ocupat”, reglementată de Legea 14/1972 privind apărarea civilă a României, care prevedea sarcini și măsuri specifice în condițiile „războiului de gherilă” dus de formațiunile de rezistență patriotice (după modelul „partizanilor”) sub comanda politică, unică, totul întemeiat pe Planul de Luptă (codificat). Numai că, acestea excludeau cu desăvârșire ipoteza „inamicului” român și, „pactizarea” Securității și Armatei cu Revoluția, împotriva comandantului suprem, tocmai ce s-a întâmplat în decembrie 1989. Asta a servit în schimb și ca explicație verosimilă pentru deschiderea focului contra teroriștilor străini (arabi) „veniți să-l salveze și reînscăuneze pe Ceaușescu”. Pe de altă parte, militarii Apărării Civile (comandant era atunci generalul Ioan Geoană) au blocat buncărul din subsolul Comitetului Central, unde era amplasat punctul de comandă al lui Nicolae Ceaușescu, amenajat după toate regulile războiului (de unde aceasta putea conduce mult timp), „ceaușeștii” fiind astfel nevoiți să părăsescă sediul cu elicopterul (vezi și ziarul Curentul din 22 mai 2018).

După ce Dan Voinea a fost numit în conducerea Parchetului Militar (1996), s-au declanșat cercetările în cauzele penale privind morții și răniții Revoluției, constituindu-se o serie de dosare vizând identificarea vinovaților și tragerea lor la răspundere. De atunci, au fost efectuate anchete în mai multe dosare de urmărire penală, parte din ele fiind trimise în judecată și inculpații condamnați la închisoare, cele mai sonore nume fiind ale generalilor Victor Atanasie Stănculescu și Mihai Chițac. După repetate întreruperi, „Dosarele Revoluției” au fost de mai multe ori reluate, dar nu și finalizate. Cea mai intensă activitate de cercetare penală a fost desfășurată după 2004, când la nivelul Parchetului Militar s-a instituit un colectiv de anchetă, coordonat de procurorul Dan Voinea, care s-a implicat activ în investigarea faptelor. În 2006, s-a început urmărirea penală împotriva lui Ion Iliescu, Petre Roman, Gelu Voican-Voiculescu ș.a, dar în 2007, în urma Deciziei Curții Constituționale de a nu mai fi cercetați civilii de către procurorii militari, cauzele au fost mutate la Secția Civilă a Parchetului General, intrând într-un nou con de umbră, mult mai întunecat, dosarele zăcând în fișetele procurorilor (netrimise în instanță).
Între timp, generalul magistrat Dan Voinea a fost trecut în rezervă și pensionat (2008), iar în 2011, România – ca urmare reclamațiilor la CEDO ale Asociației Victimelor Revoluției – a fost condamnată pentru încălcarea drepturilor la viață și la respectarea vieții private, fixându-i-se termen de soluționare a dosarelor sfârșitul anului 2013.
Ancheta s-a reluat (pentru a câta oară?) în aprilie 2018, după nenumerate intervenții publice ale reprezentanților victimelor, Ion Iliescu și ceilalți inculpați fiind acuzați de crime contra umanității (care sunt imprescriptibile), constând în aceea că „au oficializat măsurile militare cu caracter diversionist care au dus la moartea și rănirea a mii de victime și au creat o psihoză în masă”. Bilanțul tragic al Revoluției este, conform statisticilor oficiale, de 1142 morți (din care 942 după 22 decembrie, ora 12:00), 3136 răniți (din care 2245 după 22 decembrie), 766 de reținuți ilegal și peste 7000 de victime (colaterale). Cine se face vinovat de toate acestea?
Indiscutabil, cea mai indicată persoană în măsură să răspundă la această întrebare și să explice mecanismul acțiunilor cu caracter terorist din decembrie 1989 este generalul (r) dr. Dan Voinea, o autoritate în materie, care timp de mai mulți ani a coordonat „Dosarele Revoluției”, cunoscând cel mai bine ce s-a întâmplat. De mai mulți ani, face declarații publice amănunțite, pe care (având asentimentul său) le vom cita, încercând a creiona o versiune argumentată privitoare la chestiunea „teroriștilor”, care ne frământă de trei decenii. Experimentatul criminalist a precizat în repetate rânduri că în proporție de peste 80% din cazuri s-au lămurit împrejurările faptelor, adică pentru mai bine de 80% dintre victime s-au stabilit „autorii fizici” ai crimelor comise și anume, cine a tras, iar concluzia desprinsă din probele administrate este că „Nu au existat teroriști”! Întrebat expres cine a ucis și rănit în decembrie 1989, răspunsul dat a fost tranșant: „români din structurile militare și nu străini, treaba cu implicarea KGB sau a altor servicii fiind invenții și speculații, menite să manipuleze opinia publică. Iar cel ce a coordonat întreaga operațiune a fost generalul Stănculescu”.
Dan Voinea afirmă răspicat că „adevărul se află în Dosarele Revoluției în care au fost identificați autorii fizici ai crimelor, ce pot fi găsiți în Jurnalele Acțiunilor de Luptă ale Unităților Militare (ridicate și anexate ca probe la dosar) în care este consemnat cine a tras, cine comanda, ordinele date, totul… Doar că dosarele trebuiau toate (nu numai 40) trimise în judecată, devenind astfel publice și nu ținute la secret în sertarele procurorilor”.

Același om al legii (care este și profesor universitar) vorbește despre făptuitori ca fiind „Criminalii de sistem” (nu de drept comun), ale căror crime împotriva umanității sunt imprescriptibile, iar referitor la „beneficiarii” acestor crime, arată că „aceștia trebuie căutați între cei ce au preluat puterea după fuga lui Ceaușescu”.
Principalele surse publice din care am spicuit și extras tezele de mai sus, sunt: articolul „Teroriștii de la Revoluție, prostie crasă sau diversiune. Generalul Dan Voinea spune răspicat: Nu există teroriști”, publicat în „Evenimentul Zilei” din 23 mai 2015; articolul „Autorii fizici ai crimelor Revoluției sunt în jurnalul acțiunilor de luptă”, publicat în „Libertatea” din 22 decembrie 2017; Conferința „Adevărul juridic despre decembrie 1989” susținută de Dan Voinea la Teatrul Național în 18 decembrie 2016, interviul – document dat de Dan Voinea în 17 decembrie 2016 la Radio Europa FM (este pe Youtube), în care, după o amplă analiză a celor întâmplate, concluzionează: „A fost o invenție această chestiune legată de teroriști pentru diversiunea care s-a practicat atunci, ca să justifice deschiderea focului, oprirea și verificarea tuturor persoanelor care circulau atunci, ocuparea cu militari a tuturor instituțiilor, pentru că teama lor era să nu intre copiii ăștia care au manifestat împotriva comunismului și să ia puterea, să rămână tot ei la putere, să facă ceea ce vedem că fac ei acum. De aia au tras ei în copiii ăia?!!”…
În interviul dat de Dan Voinea în „Evenimentul Zilei”, (pe care l-am menționat), găsim și alte informații și dezvăluiri importante, ca de pildă faptul că, pe lângă episodul „USLA 23 decembrie” au mai existat încă cel puțin 8 cazuri asemănătoare, soldate cu morți și răniți, în care studenții Academiei Militare au fost chemați să apere de teroriști Ministerul Apărării Naționale, îmbarcați în autobuze și, când au ajuns acolo, s-a tras în ei.
Tot din aceeași sursă mai aflăm și că, atunci, toată noaptea s-a tras de la o fereastră a Teatrului Național, iar că la două zile de la încetarea focului, directorul Radu Beligan, însoțit de o persoană ce a zis că e electrician, s-au prezentat la Procuratura Militară și au predat un pistolmitralieră pe care se găseau urme de tragere recentă, Dan Voinea întocmind în acest sens proces-verbal. În zilele Revoluției, actori de seamă au jucat un rol considerabil, fiind pronunțate și alte nume „grele”, cu contribuție remarcabilă, dar pentru detalii (unele senzaționale) se poate citi întreg articolul (postat pe Evz.ro).
Și o informație de ultimă oră, certă: la 18 octombrie a.c, Președintele României a semnat decretul de numire a lui Dan Voinea (alături de alte personalități marcante ale Revoluției, ca Ion Caramitru, Radu Filipescu, Doru Mărieș ș.a) în Consiliul Institutului Revoluției Române, poziție din care poate ajuta mai mult la stabilirea adevărului istoric, atât de necesar.
Fără de a avea pretenția de a fi răspuns la multitudinea de întrebări privind „teroriștii din decembrie 1989”, sperăm totuși că am mai scos de sub umbre o rază de lumină în bătălia pentru aflarea adevărului istoric, care, oricât de dureros ar fi, trebuie spus franc. Fiind decembrie, ne facem o datorie de onoare în a exprima un gând pios, de recunoștință pentru Eroii Revoluției, căci fără jertfa lor, n-am mai fi avut sfânta libertate de care azi ne bucurăm.

HORAȚIU MĂNDĂȘESCU