TITANUL NAIULUI GHEORGHE ZAMFIR

TITANUL NAIULUI
GHEORGHE ZAMFIR

Doriţi să aflaţi cine este şi ce mai face maestrul prof. dr. Gheorghe Zamfir, discipolul de geniu al ilustrului naist Fănică Luca? L-am găsit acasă studiind ca orice om care-şi respectă profesia căreia îi închină multe ore de muncă intensă. Vă spun, fără să exagerez cu nimic, îl priveam extaziat cum lua în mâini nepreţuitul său prieten „NAI”
ca pe un odor sfânt, îl mângâia şi-l săruta cu dragostea părintelui faţă de copilul său. Când a început să cânte… devenea şi el o fiinţă zeificată: ochii îi străluceau ca doi luceferi care se pierdeau în armoniile celeste, plutea cu gândul pe aripi de dor, se contopea trup şi suflet în dulci acorduri dumnezeieşti şi urca spre nemurire ca o pasăre măiastră pentru a-i duce bunului Dumnezeu cântec de slăvire ca să primească în dar mântuirea în Iisus Cristos. Trilurile dulci care izvorau din tuburile fermecate imitau cântecul păsărelelor, susurul izvoarelor, freamătul codrului şi-mi îmi aduceau în faţa ochilor gingăşia florilor, dansul fecioarelor şi flăcăilor, aleanul românului care-şi pune speranţa în doina nemuritoare pe care o cântă din fragedă tinereţe, fiindcă mi-a venit aşa de greu ca să-l întrerup din acea trăire fantastică a artisului de geniu înfrăţit cu naiul iniţiatic, să-i pun prima întrebare.

Marin Voican-Ghioroiu: – Stimate domnule profesor doctor Gheorghe Zamfir, fiind cel mai îndrăgit artist, mesagerul poporului român, care a străbătut ca-ntr-un zbor, asemănător CIOCÂRLIEI, toate continentele globului pământesc (de la îndepărtata Australie, la cele două Americi, apoi Africa, Asia şi bătrâna noastră Europă, care v-a supranumit „Le Genie de la Flûte de Pan” sau „Reincarnation du Dieu Pan”), ducând faima în întreaga lume, ca să fie cunoscut şi recunoscut minunatul nostru folclor, vă rog să ne spuneţi pentru Revista „INDEPENDENŢA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ” condusă de scriitorul Florian Laurenţiu Stoica – Preşedintele Fundaţiei Literar-Istorice „STOIKA” – cum a-nceput pasiunea domniei voastre pentru NAI, instrumentul vrăjit la care a cântat zeul Pan, căci numele Gheorghe Zamfir este o garanţie în carate al celui mai pur diamant pe care l-a produs poporul român (cu o valoare culturală inestimabilă), motiv ce mă face să insist a înţelege pe deplin cum este posibil ca-ntr-un singur om, cu un suflet de copil îndrăgostit de frumos şi muzică, să conlocuiască atâtea sentimente?
Gheorghe Zamfir: – Am cunoscut naiul la vârsta de 14 ani, când m-am înscris, în anul 1955, la Şcoala specială de muzică din Bucureşti unde era profesor renumitul naist şi rapsod popular Fănică Luca. Prin el am îndrăgit naiul şi am intrat în tainele şi secretele acestui instrument sacru, divin, iniţiatic, care mi-a deschis mai târziu porţile către Lumină şi cunoaştere.
M.V.G.: – Istoria ancestrală pe care o are poporul nostru, ca naţiune aleasă de Dumnezeu, v-a ales să-i transmiteţi marea Lui iubire prin muzică, dăruindu-vă talent, har şi dragoste neţărmurită pentru ţara în care v-aţi născut, pentru tot ce e românesc; cum puteţi explica acest fenomen?
Gh.Z: – De talent şi mai ales de HAR nu mi-am dat seama decât foarte târziu, când am descoperit „Rugăciunea în Nai” prin Doină (în templele catolice din Germania, Austria, Franţa, Elveţia) şi prin cântecul neaoş, profund românesc, în care sunt valenţe Divine. Atunci, în perioada anilor 1978-1980, am văzut adevărata Lumină, lacrima ce izvora din rădăcina de peste 7.000 de ani a neamului nostru cu care am construit templul sacru al României în lume, preţuind fiecare melodie, descoperind în ea surse nebănuite de energie şi putere cerească, pe care le-am valorificat la maximum ca pe adevărate bijuterii.
M.V.G.: – Sunteţi un fiu deosebit al neamului românesc, prin ataşamentul sufletesc ce-l păstraţi meleagurilor natale pe care le-aţi străbătut în lung şi-n lat, aţi cules şi creat folclor autentic, l-aţi înnobilat printr-o muzică aleasă, i-aţi dat armonia codrilor, murmurul izvoarelor din apele cristaline ale munţilor, trilul păsărilor măiestre, ceea ce v-a făcut să fiţi recunoscut ca un Apollo al Olimpului Modern, al muzicii populare din zilele noastre, un ales al Divinităţii pentru eternitate; dar şi un creator al unor lucrări de geniu în domeniul clasic, precum şi adaptări în premieră mondială pentru combinaţia creată de dumneavoastră, Nai–Orgă. Făceţi-ne cunoscute unele din cele mai îndrăgite lucrări care v-au adus satisfacţii depline şi glorie nemuritoare.
Gh.Z: – Este greu să aleg din cele aproape 300 de lucrări în stil folcloric, simfonic, cameral, sacru, vocal simfonic, variete şi modern, dar printre lucrările mele cele mai îndrăgite aş putea enumera : «Doina de Jale», «Rapsodia Primăverii», «Dansul pădurii», «Concertul Nr.1 în Sol Major», «Idila Z», «Feerie», Sonata «Omagiul lui Mozart», «Gloria şi valsul român». Aceste lucrări au fost înregistrate pe discuri Philips şi au făcut de mult turul lumii.
Sunt ca un balsam pentru sufletul omului atât de încercat de răul ce l-a cuprins în acest moment tragic prin care trece umanitatea. Sunt convins că o compoziţie trebuie să fie un simbol şi să poarte un mesaj întru purificarea naturii şi a omului, să reprezinte o dimensiune la nivel spiritual. Opera mea componistică se împarte în 4 genuri sau stiluri. Primul este cel cu influenţă folclorică sau scris în pur stil folcloric, compoziţii nedistingându-se în nici un fel de creaţia populară autentică. Aş putea enumera multe lucrări de acest gen ca: Brâul din Argeş, Brâul de la Găeşti, Sârba de la Găeşti, Sârba oltenească, Păscui calul pe răzoare, Sârba bătrânească, Mândrele, Doina Speranţei, Doina din Argeş, Doina ca la Vişina şi multe altele, compuse fie în perioada tinereţii, fie după 1990, când am înregistrat în mai multe rânduri cu faimoasa orchestră «Lăutarii» dirijată de Nicolae Botgros.
Perioada 1959-1980 a fost dominată în mare parte de folclorul nostru, fiind atât de preocupat de stilurile regionale, de asimilare şi înţelegerea lor perfectă încât devenise o adevărată obsesie.
Incursiunile făcute în Moldova şi Maramureş împreună cu prietenul meu Palcu Gheorghe, un profund cunoscător al folclorului şi mare realizator la TVR în calitate de culegător, la începutul anilor ‘70 m-au dus la dezlegarea multor taine din marele nostru tezaur. A urmat apoi Banatul şi alte regiuni care mi-au adus multă lumină şi mi-au mărit considerabil puterea de pătrundere în marile mistere ale muzicii noastre.
Eram atât de pătruns de folclor încât mă confundam pur şi simplu.
Ajunsesem la totala topire, la adorarea fiecărui sunet, motiv sau melodie. Devenisem eu însumi sunet, folclor în adevăratul sens al cuvântului.
După 1980 am fost atras de compoziţia în stil simfonic şi cameral, iar după 1990 şi de stilul vocal instrumental şi chiar modern. Iată deci lucrări simfonice integrate în cel de-al doilea stil, lucrări camerale ce pot fi incluse în cel de-al treilea stil şi lucrări sacre, religioase care pot face parte din cel de-al patrulea stil, cel modern venind după anul 2000, cu toate că încă din 1983 cochetam cu ideea de a înregistra cu naiuri suprapuse, ceea ce s-a întâmplat în compoziţia mea «Ainsi Dieu crea le monde» în care am suprapus 11 naiuri. Toată această perioadă 1970-2000 a fost extrem de prolifică, naiul parcurgând paşi de uriaş pe planul componistic şi al afirmării sale ca instrument complet, complex, redutabil.
M.V.G.: – Fiind mereu în atenţia opiniei publice de pe mapamond, decenii de-a rândul, susţinând concerte maraton în cele mai prestigioase săli, treceţi-ne în revistă pe cele mai importante. Cum le-aţi selectat şi clasificat aceste adevărate tururi de forţă, ce capitole ocupă în vasta dumneavoastră teză de doctorat, pe ce orbită a viitorului vedeţi că se va afla naiul ca instrument total, instrument al divinităţii?
Gh.Z: – Am început viaţa de concertist în adevăratul sens al cuvântului cu grupul de 5 muzicanţi cu care am apărut în 1970 la Paris. După o serie de 45 de concerte la Teatrul «Le vieux columbier», am fost sigur că folclorul nostru s-a impus pe scenă. Era pentru prima oară în istoria muzicală când un «Taraf» prezenta public concerte de două ore cu pauză.
Au urmat turnee în toată Franţa, în Elveţia, în Belgia şi apoi din nou la Paris, în mai multe reprize cu zeci de concerte în serie, ceea ce era un fapt unic pentru acea epocă.
În 1972 am creat stilul Nai cu acompaniament de orgă, care a fost considerat ca o adevărată revoluţie în sunet pe plan planetar. În 1978 am creat stilul Pop cu orchestră simfonică, apoi celelalte stiluri de care am mai amintit, triumfând pe cele mai celebre scene ale lumii, simfonic, cameral, nai în repertoriul de operă şi sacru. Sala Olympia din Paris, Victoria Hall din Geneva, Deutsche Museum din München, Opera din Lille, Opera din San Francisco, Carnegie Hall din New York, Tonnhalle din Zürich, Theâtre du Beaulieu din Lausanne, Opera din Frankfurt, biserici, catedrale, domuri, sute şi sute de alte săli prestigioase cu 2000 sau 3000 de locuri, Opera din Lille şi din Sydney chiar cu 6 şi 8000 de spectatori cum a fost în două reprize în 1979, celebra Albert Hall din Londra sau Massey Hall Toronto, Royal Thomson Hall (tot din Toronto) sau Complex des Jardin din Montreal cu 3000 de locuri fiecare.

La Vancouver am dat 7 concerte cu orchestra simfonică cu sala vândută, 21.000 de spectatori, într-o săptămână, record absolut nebătut de nimeni nici până atunci, nici după aceea. Recordul cel mai mare a fost însă realizat la Efes, în Turcia, în Teatrul unde au venit pentru concertul simfonic cu orchestra din Izmir, dirijată de Gurer Aykal, 25.000 de spectatori. Aceste băi spirituale vor rămâne în memoria mea veşnic şi mulţumesc Sfintei Fecioare şi Lui Dumnezeu pentru că mi-au dus paşii în toată această lumină planetară care m-a iniţiat şi mi-a deschis drumuri total necunoscute. Am cântat în faţa sanctităţii Sale Papa Ioan al II-lea la Vatican, acolo unde am simţit puterea divinităţii că a coborât asupra mea, mi-a dat binecuvântarea ca unui fiu credincios şi supus Ortodoxiei întru Domnul sfânt Iisus Cristos. Trebuie să amintesc şi de concertele din România la Sala Palatului, la Palatul Parlamentului (când eram la pupitul Orchestrei Naţionale de Folclor), mulţumire sufletească imensă: cântam după atâţia ani în faţa dragilor mei români cărora le port iubire şi admiraţie pentru sufletul lor de mari iubitori de muzică adevărată, mai ales în contextul actual când sunetul este bolnav, în agonie….
M.V.G.: – Drag şi iubit maestru Gheorghe Zamfir, anul trecut la Găeşti, oraşul natal, care a devenit „oraşul planetar al NAIULUI sfânt”, spuneţi-ne câteva nume de artişti (la nai şi solişti vocali) care au cântat în acele seri magnifice împreună cu domnia voastră, acompaniaţi de Orchestra Simfonică Muntenia (la pupitrul căreia au fost, în seri diferite, dirijorii Daniel Jinga şi Alexandru Ilie) şi renumiţii „LĂUTARI” din Chişinău – orchestră condusă de maestrul Nicolae Botgros.
Gh.Z: – În Festivalul Internațional de Nai „Gheorghe Zamfir”, ediția a III-a, care a avut loc în perioada 1 – 4 septembrie 2016 la Clubul Arctic (fostul Conac Olănescu, unde cânta în anii ‘30 – ‘40 ai secolului trecut maestrul meu FĂNICĂ LUCA cu taraful lui Lache din Găeşti) şi în Parcul Central, am avut marea bucurie să cânte lângă mine artişti de mare valoare: Aydin Yavaș – Turcia, Jean Luc Faraux – Franţa, Claudia Iordache, profesorul Cornel Pană, Costel Enache, Vlad Spătaru, sopranele Irina Baianț, Ana Cebotari, dar și celebrul Francesco Napoli, Vasile Iovu, Costel Pană, soprana Rodica Anghelescu, Daniela Ghiță şi Orchestra „Lăutarii” dirijaţi de renumitul maestru Nicolae Botgros care a susţinut un potpuriu de
cântece şi dansuri de pe întreg teritoriul României Mari. Pot să spun că a fost un adevărat regal, iar România, prin naiul fermecat, a devenit cunoscută pe întregul mapamond prin participarea renumiţilor artişti veniţi din Moldova şi din ţara noastră (şi ţările amintite mai sus).
M.V.G.: – Ce să transmit cititorilor Revistei „INDEPENDENŢA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ” din partea celui mai cunoscut ambasador cultural al României pe cele cinci continente, celebrul Gheorghe Zamfir, care a câştigat 120 de discuri de platină şi aur, cu peste cinci sute de milioane de discuri vândute?
Gh.Z: – Transmiteţi remarcabilei reviste „INDEPENDENŢA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ”, distinşilor ei truditori ai condeiului care îi dau lumina şi strălucirea cărţii de învăţătură a istoriei române, tuturor celor ce iubesc muzica mea, românilor de pretutindeni… multă sănătate şi forţă de muncă, voinţă şi speranţă în lupta fiecăruia în restabilirea valorilor naţionale şi înlăturarea definitivă a minciunii pentru clădirea templului spiritual de care naţia română are atâta nevoie, în acest moment în care marile valori sunt total neglijate şi aruncate în groapa uitării, a gunoiului social şi cultural.
Fără respect în faţa tradiţiei milenare, fără repunerea valorilor naţionale pe piedestalul pe care-l merită fiecare, în acest marasm, în această apostazie în care se scaldă România astăzi la toate nivelele, va fi imposibil să stăm demni în faţa istoriei, a celorlalte naţiuni ale lumii şi a lui DUMNEZEU!

MARIN VOICAN-GHIOROIU
Scriitor-compozitor