Titus Ștefan Stoika

S-a născut pe 10 mai 1866 la moșia părintească din Urziceni – Ialomița – ca fiu al Polcovnicului (Colonel) și Cavalerului Ștefan Christofor Stoika și al lui Zinca (Zoe) una din cele trei fiice ale Marelui Clucer Ispas Făgărășanu. Cursul primar l-a urmat la pensionul Schevitz din București. A urmat liceul la Sf. Sava apoi la Paris “École nationale des ponts et chaussées”. Înclinat spre o viață activă, după unii cu accente romantice, după alții cu o tentă aventuroasă, s-a înrolat în Regimentul 1 Colonial Francez, luptând în anul 1888 împotriva Berberilor, pe atunci insurgenți la Sidi Bel Abbès (regiunea Oran) în Algeria. Acolo s-a îmbolnăvit de febră tifoidă, fiind evacuat în Franța la sfatul medicului G-ral Doubrè din cadrul Spitalului Militar și Civil. La Paris și-a făcut ucenicia ca reporter la marele cotidian “L’Intransigeant” unde deținea rubrica “Viața muncitorească”. În anul 1891 se reîntoarce în țară, dedicându-se ziaristicii și finanțelor. Timp de 25 de ani a condus ca Director și proprietar gazeta “Ecoul Oltului” în orașul Slatina, județul Olt, militând pentru ridicarea socială a celor “mulți și slabi”, iar ca Director al Băncii Agrare a susținut și încurajat pătura țărănească. A făcut politică în Partidul Conservator alături de Tache Ionescu și Niculae Filipescu – fiind ales candidat pentru județul Olt. A militat pentru intrarea României în Războiul cel Mare și întregirea țării cu Ardealul. În luptele de la Câineni – Argeș – sub comanda Generalului Zizi Cantacuzino, l-a pierdut pe unul din fiii săi poetul erou Constantin T. Stoika (1916). Din anul 1923 și până în 1940 a locuit în Chișinău – Basarabia, alături de fiii săi Cezar și Titus – avocați – desfășurând o susținută activitate ca ziarist precum și în domeniul economic – cooperatist. În acele timpuri, când ne făleam cu România cea Mare, în Basarabia apăreau cincisprezece ziare scrise în limbi străine cu caracter tendențios neamului românesc și numai două ziare “Basarabia” și “Dreptatea” erau în limba română. Cu eforturi uriașe a reușit să apară ziarul “Moldova de Răsărit” al cărui director a fost mai mulți ani. Pe tărâm economic și cooperatist a înființat Societatea Anonimă pentru Ieftinirea Traiului “Solidaritatea Socială” cu ajutorul căreia a dezvoltat un mare număr de cooperative sătești pe tot cuprinsul Basarabiei. A determinat ca să fie realizat un comerț de tip cooperatist, numai de către țărani întemeind și o școală cooperatistă cu sediul în localitatea Donduşeni – Soroca. Afirma că “numai prin muncă, pricepere și cinste”, nădăjduia să arate tuturor calea cea dreaptă și bună pentru înălțarea scumpei Basarabii. Pentru meritele lui pe tărâm social și cultural i s-a conferit gratitudinea de a fi ofițer al “Stelei României”.

“Carol I, prin grația lui Dumnezeu și voinței Naționale. Rege al României la toți de față și viitori sănătate. Asupra raportului Ministerului Afacerilor Străine, Cancelar al Ordinilor sub nr. 17906, am decretat și decretăm: Art. I. Numim membru al Ordinului Coroana României, în gradul de Cavaler pe domnul Stoika Titus – Consilier Județean la Olt. Art. II. Ministerul nostru al Afacerilor Străine, Cancelar al Ordinilor, este însărcinat cu executarea acestui Decret. Dat în Castelul Peleș la 18 august 1906 Semnat Carol Ministrul Afacerilor Străine Semnat: General I. Lahovari Ștampila Cancelarii Nr. 3065”.

A mai primit în anul 1911 un alt ordin în gradul de Ofițer. “Carol I Prin grația lui Dumnezeu și voinței Naționale Rege al României La cei de față și viitori sănătate Asupra raportului Ministrului Nostru al Afacerilor Străine, Cancelar al Ordinelor sub nr. 9118 Am decretat și decretăm Art 1. Numim membru al Ordinului Coroana României în gradul de Oficer pe dl Stoika Ștefan proprietar din Slatina Art 2. Ministrul nostru al Afacerilor Străine a Ordinelor Cancelar al Ordinelor este însărcinat cu executarea acestui Decret Dat în București la 9 mai 1911 Semnat Carol Ministrul Afacerilor Străine Cancelar al Ordinelor Semnat T. Maiorescu Ștampila Cancelariei Nr. 1710 Pentru conformitate cu Decretul original D-torul Protocolului și Cancelariei Ordinelor ss indescifrabil”

În ziarul “Ecoul Oltului” din 02.02.1916, sub forma unui articol de fond, prezintă o amplă gândire asupra societății românești din acea tumultoasă perioadă, când încă nu intrasem în prima mare conflagrație a secolului al XX-lea existând speranța unui aranjament, coordonat de forțele politice de atunci, de a rămâne într-o zonă de neutralitate. Titlul articolului “Cinstea în politică” “Vrăjmașii mei pe care îi consider din punct de vedere reprezentativ ca un număr de caricaturi: din punct de vedere intelectual – ca pe o baltă de nevertebrate, iar din punct de vedere moral – ca pe o vizuină de tâlhari, au crezut că pentru a-și putea continua mai departe vițiul, stupizenia și jaful, vor putea să distrugă discreditându-mă în fața concetățenilor mei, că m-am vândut intereselor străine. Din fericire nu sunt decât niște specimene vulgare care țin cu orice preț să mă îmbălăieze și pe mine – ele nemaiavând ce pierde, și niște slujitori bicisnici ai unor slabi de îngeri, care pleacă prea mult urechea. Acestor făcători de rele nu le convine atitudinea mea deschisă și dârjă. Se obișnuiseră să vadă slugi plecate, nefiind în stare să protesteze contra demagogiei, să clarifice o situație, să rezolve o problemă, să înfiereze o stare injustă de spirit. De ani de zile de pe vremea lui Lascăr Catargiu am luptat pentru ideia conservatoare și am rămas neclintit la postul meu. Nu m-am sfiit când am simțit că sunt nedreptățit să mă retrag dintr-o organizație politică (la) care contribuisem în mare parte să se înfiripeze și să rămân neatârnat și statornic în vechile principii. Odată cu venirea războiului european, am socotit de datoria mea să deschid coloanele <<Ecoului Oltului>>. Această parte a țării simțea nevoia unui organ de presă, în care să-și cristalizeze interesele, să demaște samavolniciile, să discute evenimentele, dezideratele îndreptățite. Se citeau printre rânduri, erau intacte și nevlăguite și așteptau clipa supremă ca să ceară îndeplinirea lor năzuită de veacuri. Dar cum era să ne dăm sufletele peșcheș morții? Când aliații nu s-au ținut de cuvânt nici cu Belgienii, nici cu Serbii și Muntenegrenii, nici la Dardanele. Însuși Hamilton, generalul englez din Mediterană, a mărturisit plângând că vede pierind cu ochii toată floarea eroismului și toată strădania acumulată, din cauza neînțelegerilor dintre căpeteniile aliaților, din cauza ciocnirilor de interese – Rusia, vrea Arabia, Anglia n-o lasă, Rusia vrea India Nordică, Anglia vrea Persia, Afganistanul și Belucistanul etc. cum să nu contrabalansăm retorica ieftină a celor care doreau să ne ducă orbește – ca pe niște vite la înjunghiere? Germanii, au făgăduit muniții, bani, provizii și comandanți turcilor și bulgarilor și le-au dat: acolo comandă numai Împăratul Wilhelm și atât. Nu trebuie să ne supărăm, dar dacă aliații vor învinge, apoi cauza să nu o caute ei nici în grozavele ei combinațiuni tactice, nici în pregătirea trupelor, nici în coeziunea între unități, ci în bani, debușeuri vaste și constrângere suprafirească. Iubiții mei concetățeni! Eu zvârl în războiu – când va suna goarna deșteptării naționale – deodată patru flăcăi voinici și integri și de va fi nevoie, voi merge și eu alături, să lupt, cum am luptat acum aproape 30 de ani în pustiurile Algeriei, în rândurile armatei franceze, ca voluntar, dar nu mă pot stăpâni de a spune răspicat; uite așa stă adevărul și nu altfel. Politica de sentiment, trebuie să fie subordonată politicei de calcul. Când am văzut acele acțiuni revoluționare, cu zgândărirea patimilor, cu scormonirea drojdiei, a gunoiului social, la care se adăogau pescuitorii în apă tulbure, agenți provocatori, cei interesați pentru slavă, bani, sau chemați de glasul atavismului, am sărit să sting focul de paie, care azi e aproape în agonie. Ce nevoie de reușită, putea să aibă o acțiune ce tulbură spiritele, infiltră îndoiala între conducători și discordia între frați? Și am îndurat cu stoicism, calomnia că sunt vândut. Și am răspuns stăruitor cu argumente, celor care pierduseră cârma silogismului. Iată cum răspunde marele scriitor Gala Galaction (ce a luat premiul de 5.000 de lei al Academiei) bârfitorilor: Sunt vândut nemților – fiindcă am spus că sunt irevocabil devotat Dinastiei pe care au adus-o părinții noștri în țară, acum 50 de ani? Sunt vândut nemților fiindcă am găsit cuminte și foarte nimerită acțiunea guvernului actual, în politică externă? Sunt vândut nemților fiindcă am scris sau am gândit, că națiunea germană e puternică, e harnică, e menită unui viitor de fecundă și de vastă revărsare culturală, politică și economică, și că sub adăpostul acestor mari destine, ar fi înțelept să căutăm și noi cărarea noastră? Sunt vândut nemților, fiindcă privim cu luare aminte spre Guvernul Țării, și spre Primul Ministru, și credem că în jurul lor trebuie, se cuvine să facem toți cerc de încredere și respectuoasă așteptare? Sunt vândut nemților, am nevoie să mă apropii în gând și convingeri cu Petre Carp, de frații Arion, de Dl. Marghiloman, Gr. Cantacuzino, Nenițescu, Bădărău, Fleva, Stere, Cherea, Ibrăileanu, Pârvan și alții foarte mulți, ale căror nume înseamnă seriozitate și tărie? Și mai departe pot să afirm la fel: nu nedreptățesc, nu exploatez, nu fur pe nimeni, nu vând influența, trecerea sau puterea mea niciodată. Sunt complectamente sărac și cinstit. Cine vrea să se încredințeze mai de aproape să vie și să vadă cum trăiesc. Apoi iubiții mei concetățeni, să-ți jertfești o viață întreagă pentru convingeri, idei și principii, să nu te alegi cu niciun profit material, după urma politicii, să-ți înzecești puterile trupului, ca să fii de folos întrun colțișor de țară, cu luminița minții tale, să-ți mistui clipă cu clipă viața ta trecătoare de om ca să te alegi (în momentul când împlinirea celui mai scump vis e împiedicat de destrăbălarea trecută și prezentă a clasei, împotriva căreia te-ai răzvrătit cu injuriile de necinste ale acestor bestii cu figuri omenești”. Ecoul Oltului – an IV, nr. 25 2. II. 1914.

Director Politic Titus Ștefan Stoika. Str. Basarabilor, nr. 3, Slatina În anul 1940 a avut durerea să asiste la modificarea hotarelor țării, concomitent cu pierderea altui fiu al său Cezar Stoika, avocat, scriitor, Președintele Artelor frumoase din Basarabia, surghiunit și apoi omorât întrun gulag din îndepărtata Siberie, în care au “dispărut” ceva mai târziu peste o sută de mii de ostași români, ca urmare a “armistițiului” semnat după arestarea Mareșalului Antonescu. Având ca deviză de viață “justitia est fundamentum regnorum” cu origini în scrierile unor autori latini – Cicero, Salustin ori Virgiliu – a înființat, redactat și colaborat la o serie de ziare ale vremii ori formule asociative. “Ecoul Oltului” – ziar conservator, Proprietar și Director Politic (1905-1916) “Democrația Oltului” – ziar național liberal (1919), Redactor și Director al Băncii Agrare – Slatina L.U.N “Liga Pentru Unitate Națională”, Membru activ alături de Alexandru Macedonski. “Moldova de Răsărit” – ziar independent săptămânal – cultural, economic, social și politic; Director și Proprietar Titus Ștefan Stoika (1931) în colaborare cu fiii săi avocații Cezar și Titus Stoika. Viața personală a fost la fel de tumultoasă și plină de neprevăzut, dar mai ales până spre senectute, trăită la parametrii, în vorbirea actuală, greu de descris și mai ales dificil de explicat ca succesiune istorică. S-a căsătorit cu Irena Canella Ciorogârleanu (05.05.1866 – 16.07.1945), una din fiicele profesorului buzoian Constantin Canella Ciorogârleanu, inițiatorul publicației “Independința română” (1874). Este fiul lui Costache Kanella, ridicat în anul 1839 (30.08) de către voievodul Alexandru Dimitrie Ghika prin Diploma nr. 743 la rangul de Pitar (titlu de boier care se ocupa cu aprovizionarea cu pâine a Curții Domnești și a oștirii). Irena Canella Ciorogârleanu i-a dăruit lui Titus Ștefan Stoika, șase copii: Cezar, Constantin, Titus (Jenicuță), Nicolae, Benone și Eugen – ultimii doi părăsind această lume înainte de majorat. Ceilalți au avut un parcurs al vieții lor fulminant: Constantin – poetul erou, locotenent, căzut la datorie în uriașa încleștare din Primul Război Mondial, din defileul Jiului; Cezar, scriitor, poet, traducător, om politic deportat în îndepărtata Siberie, omorât după scurt timp de la încarcerare așa cum au avut de pătimit toți intelectualii aflați pe teritoriul Basarabiei ocupate fără replică în anul 1940. Nicolae Stoika, colonel magistrat, decedat (otrăvit se pare) în urma unor procese în anul 1945 și Titus Stoika, avocat, inginer, cu studii la Paris, singurul care a trăit până în anul 1980 (90 de ani). După divorțul de Irena, s-a recăsătorit cu Clemansa (Clementina) Pârvu, nepoata filozofului și scriitorului Vasile Conta. Au avut împreună doi fii: Romulus și Augustin. August Șt. Stoika – a luptat în Primul Război Mondial – conducându-și trupele în Nord-Vestul României; a fost avansat la gradul de Colonel. Romulus a avut studii economice lucrând în cadrul Băncii Naționale. A decedat în urma unui accident. A treia căsătorie a bunicului meu patern a avut loc la Slatina, cu profesoara Aldea Florica, cu care a avut un fiu Constantin Stoica (alintat Ștefănuță). Ziarul Universul din 12.11.1943, la rubrica de necrologuri arăta “Titus, Nicu și Constantin – Ștefănuță, fiii, precum și familiile, înrudite, anunță încetarea din viață a bunului și scumpului lor tată. Titus Ștefan Stoika în etate de 78 de ani, Ofițer al “Coroanei” și “Steaua României” și alte ordine române și străine. Decedat în ziua de 10.XI.1943, orele 7:00 dimineața, după o lungă și grea suferință. Înmormântarea va avea loc Vineri, 12 nov. Orele 15:00 la Cimitirul Ghencea. Cortegiul va porni la orele 14:00 din Calea Griviței, nr. 203”. Cu el s-a stins ultimul vlăstar al Polcovnicului Ștefan Stoika de Alzo Venicze lăsând ca și unii din frații lui un impresionant număr de succesori cu contribuții marcante în istoria țării noastre.

Florian Laurențiu Stoika