Titus T. Stoika

14 octombrie 1893 Buzău  –  10 aprilie 1983 București

S-a născut la 14 octombrie 1893 în casele bătrânești de pe b-dul Elena Doamna din Buzău, fiind al treilea copil din cei şase ai familiei Titus Ştefan Stoika și Irena

Canella Ciorogârleanu. Bunic dinspre tată i-a fost polcovnicul-cavaler Ştefan Cristofor Stoika (1808- 1878), aghiotant al domnitorilor Ghika și Ştirbei precum și sfetnic al domnitorului Alexandru loan Cuza; iar între anii 1862-1865 primar al Bucureştilor. Bunicul dinspre mamă Constantin Canella Ciorogârleanu, prieten cu Eliade Rădulescu, a înfiinţat în anul 1857 şcoala primară din Buzău; a întemeiat primul ziar cu litere latine Independenţa Română (1874). Mama Canella, artistă prin temperament, a studiat pianul şi canto, fiind elevă a signoriei Ricci Sabateli de la Scala din Milano. Aceste ascendențe ale înaintaşilor, cunoscute fiind, aveau să-şi pună amprenta asupra vieţii şi activităţii lui Titus T. Stoika. A urmat studiile la liceul Hasdeu din Buzău, apoi la gimnaziul „Radu Greceanu” din Slatina, ulterior la liceul „Matei Basarab” din Bucureşti. A absolvit şcolile militare de artilerie ca bursier Geniu şi Marină (1912-1914) iar la 1 iunie 1914 a fost avansat ca sublocotenent de artilerie. A urmat cursurile facultăţii de drept pe care le-a absolvit, luându-şi licenţa la laşi în unul 1920, inclusiv anul I de doctorat. Coroborat cu studiile în domeniul militar-artilerie este licenţiat ca inginer. În anul 1913, la nici 20 de ani, a avut în subordine secţiunea 1 a Regimentului 14 Artilerie condus de Ion Bârsescu. A trecut Dunărea şi Munții Balcani prin sate contaminate de holeră ajungând până la periferia oraşului Sofia. Ca sublocotenent, în primul război mondial, apărând defileul Jiului, având sub comandă o secţie de obuziere uşoare, după lupte crâncene a fost rănit.

Pe frontul din Moldova, i-a fost încredinţată, la 1 august 1916, de către col. Botez, cd. şcolii militare, comanda Bateriei a VI-a formată din elevii şcolii militare de artilerie, care, în luptele de la Mărăşeşti, din 6-19 august 1917, au reuşit să stăvilească potopul ucigaş al trupelor bavareze.

Pe 10 mai 1919, primeşte ordin de mobilizare la regimentul 23 artilerie Buzău încredinţându-i-se comanda bateriei a 5-a, Divizionul II de artilerie, pentru a lupta pe frontul de vest şi a străpunge apărarea inamică de pe Tisa. În luptele de la Szentes a fost rănit grav la ochi; a fost operat de dr. Emil Gross, doctor al Casei Regale Engleze, recăpătându- şi miraculos vederea. Pe 20 august 1919, Titus T. Stoika a fost numit membru judecător la Curtea Marţială a Diviziei 1 Vânători din Budapesta. Între anii 1921-1923 a deţinut funcţia de Comisar Regal al Comandamentului Militar al Basarabiei din Chişinău. După anul 1923, până în 1940, a fost avocat de profesie, pledând în sute de procese, susţinând apărarea, deopotrivă, a oamenilor nevoiaşi şi nu numai, dar manifestând pentru fiecare înţelegere şi dreaptă judecată a lucrurilor. Comen- tând chiar, pentru cei care au comis fapte foarte grave, că    omului    nu-i e îngăduit prin judecata lui să ia viaţa altuia. Cel care îl poate   pedepsi cu adevărat este „degetul divin”.

La 27 iunie 1940 are loc ocuparea Basarabiei, situaţie în care Cezar Stoika era încă la Chişinău iar cu toate eforturile supraomeneşti ale lui Titus de a-l aduce în ţară, nu reuşeşte, ulterior Cezar fiind deportat în Siberia şi omorât. În anul 1946, Titus Stoika este numit apărător din oficiu, alături de decanul Baroului Ilfov P. Bălăceanu al Mareşalului Ion Antonescu. Deşi se ştia finalul procesului instrumentat de Moscova, Titus a acceptat să-l apere, atât la Tribunalul Poporului, cât şi la recursul în faţa Înaltei Curţi de Casaţie. Fără un motiv temeinic, numai pentru faptul că l-a apărat pe Ion Antonescu, Titus Stoika a fost închis între 28 mai şi 1 iunie 1946, fiind eliberat după execuţia Mareşalului. A fost din nou arestat pe 6 iunie pe baza unui denunţ calomnios, timp de 26 de zile. Noua orânduire impusă de Moscova, care- şi începea istoria, avea ca deviză, printre altele, dărâmarea vechilor rânduieli, trebuia creat omul nou, fără istorie, cu creierul „spălat”. În lungul şir al mecanismelor de trecere forţată de la capitalism la comunism, unul dintre ele l-a reprezentat eliminarea intelectualilor din viaţa publică, iar în acest context înlăturarea abuzivă din baroul de avocaţi a lui Titus Stoika, pe motiv că nu profesa, deşi acesta era unicul lui mijloc de subzistenţă. A trebuit să se angajeze ca inginer cadastral la Ministerul Agriculturii, având şi pregătirea de inginer. Nu trebuie omis faptul că, în urmă cu mai mulţi ani, a trasat şi prezentat schiţa viitorului cimitir Ghencea Militar. Ca inginer cadastrist, vreme de peste 10 ani, a cutreierat mari teritorii alături de soţia sa, Maria Stoika, sub arşiţa verii sau frigul iernii, fiind plătit adesea cu sume simbolice. Ulterior, ca angajat al Ministerului Transporturilor în cadrul căruia funcţiona întreprinderea Tarom a fost diriginte de lucrări la Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu din judeţul Constanţa. Înainte de pensionare, după 56 de ani de muncă, a mai lucrat ca inginer coordonator la edificarea întreprinderii textile Dacia şi diriginte tehnic la Sfatul popular, în cadrul IAL.

S-a stins din viaţă, la data de 10 aprilie 1983, după o grea suferinţă.

O viaţă de om ce nu poate fi cuprinsă în aceste rânduri decât  foarte  succint  dar  evocată  pentru a stârni interesul celor din prezent, deprinşi mai degrabă cu viteza decât cu meditaţia. Un om nu prea mare de statură dar uriaş în gândire şi temperament, care şi-a idolatrizat mama, şi-a divinizat soţia, și-a iubit fraţii Constantin, Cezar şi Nicolae, sacrificându- se ades pe sine.

Pentru meritele sale pe câmpul de luptă a fost distins cu Decoraţia de Război „Trecerea Dunării 1913”, „Coroana României în Grad de Cavaler-Jiu 1916”, „Crucea Comemorativă a Războiului 1916- 1918” cu barete: Ardeal, Carpaţi, Jiu. „Steaua României cu Spade”, „Virtutea Militară 1919” şi

„Virtutea Ostăşească” cl. l, oferită de Comitetul de Stat al RSR.

Scrieri şi publicaţii. Pe parcursul a peste 30 de ani a reuşit să adune un  imens  material  documentar, care se  referă  la  viaţa  şi  activitatea  unor  membri ai familiei Stoika, începând cu primele menţiuni documentare – Diploma de Înnobilare a lui Ştefan Stoika de  Alzo-Venitze  (1649),  Diploma  de  baron a lui Solomon Stoika (1628) cu referiri până spre sec.  XI,  descoperind,  după  o  muncă  perseverentă şi  migăloasă,  acest  lanţ  genealogic  cu  ramificaţii în toată ţara. Toate aceste documente au fost sistematizate în 14 volume, fiind depuse la Academia Română, la MNLR, Liceul şi biblioteca dinmunicipiul Buzău, la şcoala din Titeşti, care poartă numele lui Constantin Stoika. Din materialele publicate pot fi menţionate: Figuri dispărute, Cinci ani de la moartea lui Constantin T. Stoika, Luptele de la Jiu, O vizită în Apus —1922, O atitudine în educaţia juridică — 1922, Trenul blindat în războiul de reîntregire — 1922, Gânduri cu tâlc adânc — 1923, Variate documente istorice, 1923, Basarabia pământ românesc — 1924, Chişinău (scrisă de Cezar Stoika), Dreptul, ştiinţă socială — 1925, Eroul necunoscut — 1923, Apărarea democraţiei — 1944.

De asemenea, a colaborat la publicaţii şi periodice precum: Moldova de la Nistru, Vieața Basarabii, Cultura poporului, Frăția românească, Moldova de la Răsărit etc.

A fost un om modest, dedicându-şi întreaga viaţă ajutorării semenilor. Nu a scris despre sine nimic, de aceea, în prezent, este aproape necunoscut; scrierile sale aşteaptă să fie reluate, studiate şi prezentate într-o formă accesibilă publicului.

Florian Laurențiu Stoika