Tradiţii şi obiceiuri creştine în luna septembrie

Tradiţii şi obiceiuri creştine în luna septembrie

Septembrie este a noua lună a anului în calendarul gregorian. Numele lunii septembrie vine de la cuvântul latinesc „septem”, şapte, pentru că luna septembrie era a şaptea lună în calendarul roman, dar numele lunii septembrie ar veni şi de la generalul roman Septimus. În România, luna septembrie, popular, este cunoscută sub denumirea de „RĂPCIUNE”, adică o lună capricioasă în care se schimbă vremea şi are puterea de a prevesti timpul pentru următoarele luni. Astfel, dacă „RĂPCIUNE” e cald, atunci luna următoare, octombrie, sau „BRUMĂREL”, va fi rece şi umedă; dacă înfloresc scaieţii, toamna va fi lungă şi frumoasă; dacă rândunelele pleacă repede, e semn că iarna e aproape.
Luna septembrie mai este cunoscută şi sub numele de „VINITEL”, „VINICERIU” sau „OSTROVUL VIILOR”, deoarece acum se începe culesul viilor care, conform tradiţiei, presupune şi un fel de petrecere, timp de o săptămână, unde se cheamă lăutarii, se spun poveşti, se organizează diferite jocuri. Prin acest obicei, în marile zone viticole, tinerii care se pregăteau de însurătoare erau chemaţi la lucru. Marii boieri şi mănăstirile obişnuiau să ofere tinerilor însurăţei pământ. De exemplu, la Valea Călugărească există un sat, care, ca rezultat al acestor practici, se numeşte „Însurăţei”. 1 Septembrie este considerat începutul Anului Nou Bisericesc. Potrivit tradiţiei moştenite din Legea Veche în această zi s-a început creaţia lumii şi tot în această zi a intrat Domnul nostru Iisus Hristos în Sinagoga iudeilor.

Totodată, la 1 septembrie, Biserica Ortodoxă îi sărbătoreşte pe Sfântul Simion Stâlpnicul şi pe mama sa Marta. Simion Stâlpnicul, în credinţa populară, este cel care susţine cerul şi pământul, stând într-un picior pe un stâlp înalt, şi se crede că el îl duce pe om de la pământ la cer, pe scară, dacă e sărbătorit aşa cum se cuvine. Tot el este considerat patronul vânturilor, poate produce furtuni şi cutremure, de aceea ziua lui este foarte importantă, oamenii respectând-o de frică să nu li se dărâme casele sau se crede că cine va munci în această zi se va transforma în stâlp de piatră. 1 Septembrie, fiind considerat un început de an bisericesc, se spune că aşa ar urma să fie tot anul, iar dacă va fi furtună cu tunete, se credea că toamna va fi lungă.
La 8 septembrie întreaga creştinătate celebrează Naşterea Maicii Domnului. Prăznuirea Naşterii Fecioarei Maria este cunoscută în tradiţia populară ca Sânta Maria Mică. Cifra „8” reprezintă simbolul veşniciei, al vieţii fără de sfârşit.
Fecioara Maria este cea mai îndrăgită divinitate.
În jurul acestei sărbători, din generaţie în generaţie, s-au transmis o serie de tradiţii pe care moşii şi strămoşii noştri le-au respectat convinşi fiind că, îndeplinind aceste obiceiuri, ei vor fi mai sănătoşi, vor avea spor în munca lor şi gospodării îmbelşugate. Este invocată şi astăzi de fete pentru grăbirea căsătoriei; pentru naşteri uşoare; de păgubiţi pentru prinderea hoţilor; de descântătoare pentru vindecarea bolilor.
În această zi creştinii continuă să meargă în pelerinaj la biserică şi mănăstirile cu hramul Naşterea Maicii Domnului.
Numele Maria este un nume pentru care se presupun mai multe soluţii etimologice. Prezentăm cititorilor noştri câteva dintre ele: Maryam, în aramaică înseamnă „doamnă”, „stăpână”. Miryam sau Maryam ar putea fi şi de străveche origine egipteană, provenind din verbul mri, „a iubi” cu sufixul afectiv ebraic am, adică „cea dragă”, „cea iubită”; în ebraică, „copil dorit”; tot în ebraică numele este justificat etimologic din două elemente: mar, însemnând picătură şi yâm, însemnând mare; pentru creştini, cuvântul Maria, după transcrierea ebraică, şi Mariana, după transcrierea grecească, înseamnă „aleasă”, „iubită de Dumnezeu”.

În preajma acestei sărbători, a Naşterii Fecioarei Maria, se spune că nu e voie să se aprindă focul în casă, oricât ar fi de frig, fiindcă aduce ghinion şi boală.
În dimineaţa sărbătorii se aprinde o candelă lângă icoana Maicii Domnului, membrii familiei rugându-se pentru sănătatea şi binecuvântarea căminului, pentru alungarea spiritelor rele şi pentru preamărirea Naşterii Fecioarei Maria.
Bărbaţii nu au voie să muncească prin gospodărie, iar femeile nu au voie să spele rufe, să coase pentru a nu atrage răul asupra casei lor.
De Sfânta Marie Mică se împart struguri şi prune de sufletul morţilor, pentru ca acestora să li se ierte păcatele.
În tradiţia populară intervalul 7-9 septembrie este cunoscut sub denumirea de „zilele sacre” sau „cercurile Sfintei Marii”, zile ce trebuie sărbătorite cu rugăciuni şi fapte bune.
Între Sfânta Maria Mică şi Ziua Crucii (14 septembrie) se face magiunul de toamnă. La 9 septembrie sunt prăznuiţi Drepţii părinţi Ioachim şi Sfânta Ana, părinţii Sfintei Fecioare Maria.
După această dată începe semănatul grâului, secarei şi orzului.
14 septembrie, Ziua Sfintei Cruci este cea mai veche sărbătoare închinată cinstirii lemnului sfânt. Se cinstesc două evenimente deosebite: Aflarea Crucii pe care a fost răstignit Mântuitorul Iisus Hristos, Înălţarea ei solemnă în faţa poporului de către patriarhul Macarie al Ierusalimului, în ziua de 14 septembrie din anul 335 şi Aducerea Sfintei Cruci de la perşii păgâni, în anul 628, în vremea împăratului bizantin Heraclius, care a depus-o cu mare cinste în biserica Sfântului din Ierusalim.
În această zi trebuie să ne abţinem de la consumul unor alimente care au simbolul crucii pe ele: usturoi, nuci, peşte etc.
Această zi declanşează culesul viilor şi al porumbului. Ultimul butuc de vie nu se culege, „Strugurii lui Dumnezeu” fiind lăsaţi ofrandă lui Dumnezeu sau păsărilor cerului.
De Ziua Sfintei Cruci flăcăii îşi pun în buzunare busuioc, pe care-l joacă la horă ca să le poarte noroc, să fugă răul de la ei şi să fie apreciaţi şi cinstiţi.

Pentru că este o sărbătoare foarte importantă există obiceiul pomenirii morţilor, în unele zone etnofolclorice ale ţării dându-se pomană ulcele noi, pline cu miere sau apă curată, având legat un fir roşu de toartă şi un colac cu o lumânare deasupra.
Se spune că florile de pe crucea sfinţită la biserică sunt bune pentru spălatul pe cap şi pentru feritul casei de tunet şi fulger, dacă sunt puse la streaşină.
Toate vietăţile care au ieşit din pământ primăvara, când pământul se deschide, acum se întorc în pământ, pentru că a sosit momentul să se închidă. Se crede că înainte de a intra la loc, şerpii se adună pe un deal şi scuipă pe coada unuia dintre ei, făcând astfel o mărgică bună pentru vindecarea diferitelor boli.
În ziua de 23 septembrie nu se lucrează din cauza focului devastator care ar putea veni de la Măcinica Foca.
Pe 23 septembrie este echinocţiul de toamnă, când ziua este egală cu noaptea.
În fiecare an, septembrie începe în aceeaşi zi a săptămânii ca şi decembrie.

RODICA SUBŢIRELU