Traditii si obiceiuri romanesti in luna februarie – „Faurar”

Traditii si obiceiuri romanesti
in luna februarie – „Faurar”

Februarie este a doua lună a anului în calendarul gregorian, fiind cea mai scurtă lună. Denumirea de „Făurar” vine de la Faur, adică timpul când se ascuţeau uneltele pentru începutul sezonului agrar.
Se spune că luna februarie, care se află la răspântia dintre iarnă şi primăvară, sfârşit şi început, este o lună capricioasă, când noaptea îngheaţă tot, iar ziua se dezgheaţă, acest fapt datorându-se scurtimii de zile repartizate faţă de celelalte luni ale anului. La fiecare patru ani suferă transformări – când avem an bisect, adică februarie are 29 de zile, când ani nebisecţi, cu 28 de zile. Sărbătorile şi tradiţiile lunii februarie sunt legate de începutul noului an agricol, de bunăstarea casei şi de sentimentul înălţător al iubirii.
Întotdeauna pe 2 februarie cade Întâmpinarea Domnului, cunoscută în popor şi sub denumirea de „Stretenie”, o sfântă care ajută oamenii nevoiaşi.

Întâmpinarea Domnului, această mare sărbătoare creştină, aminteşte Aducerea la Templu a Mântuitorului de către Fecioara Maria. Iisus a fost adus la Templu la 40 de zile de la naştere, spre a fi închinat lui Dumnezeu şi arătat lumii. Simbolic, întreaga omenire, cuprinsă în persoana Mântuitorului, este încredinţată Creatorului. În această perioadă românii mai ţin şi „Martinii de iarnă”, o sărbătoare venită din vechimea începuturilor. „Martinii” se serbează la 40 de zile după Crăciun, împotriva lupilor, pentru a fi ferite turmele şi oamenii. Această zi mai este cunoscută şi ca „Ziua ursului”, ursului spunându-i-se şi Moş Martin. Ursul iese din bârlogul de iarnă şi dacă îşi vede umbra, intră înapoi în grotă şi doarme încă şase săptămâni, iar dacă nu-şi vede umbra, rămâne afară şi iarna se sfârşeşte.
Sfântul Haralambie, apărător de boli, mare făcător de minuni, este prăznuit pe 10 februarie.
O legendă spune că: „Un împărat păgân a prins de veste că sfântul umbla prin lume ca vindecător şi l-a chemat în faţa sa.
– Din a cui putere vindeci?, a întrebat împăratul.
– Din a lui Dumnezeu, a zis Sfântul Haralambie.

Împăratul nu a vrut să-l creadă şi i-a cerut să se lepede de credinţă. Haralambie, care avea 117 ani, nu a acceptat şi, legat în lanţuri, a fost băgat în temniţă, dar, cum nu s-a lepădat nici aşa, a fost tocat cu săbiile în mici fărâme. Spre surprinderea călăilor, o ceată de îngeri a apărut şi au refăcut trupul sfântului; îngerii l-au luat apoi cu ei şi l-au dus la Dumnezeu, care a zis:
– Ştiu că ai dus o sfântă muncă pentru legea mea. Ce doreşti în schimb?
– Nimic, Doamne, a răspuns sfântul, doar că de aceia ce postesc în ziua mea, adică de aceia care nu lucrează şi nu mănâncă nimica, să nu se apropie nicio boală tot anul. De aceea, în această zi se ţine post aspru şi nu se lucrează“ („Poveţele Maicii Sofronia” – Alexander Reinhard).
Pentru că acest sfânt a fost la început păstor, el este responsabil şi de sănătatea şi înmulţirea vitelor.
Sfântul Vlasie este cinstit de creştinii ortodocşi în ziua de 11 februarie, când a fost martirizat de soldaţii păgâni. În această zi femeile însărcinate nu trebuie să lucreze ca să nu facă copii schimonosiţi, iar cine se roagă la Sfântul Vlasie nu va rămâne niciodată fără bani.

Pe 18 februarie sunt pomeniţi toţi morţii familiei. În tradiţia populară acest obicei este cunoscut sub denumirea de „Sâmbăta morţilor” sau „Moşii de iarnă”. De sufletele morţilor se dau de pomană mâncare, colivă, băutură şi diferite vase, iar la mormintele rudelor se aprind lumânări. Se crede că cei ce dau vor avea ce mânca în lumea cealaltă, adică: „Cine face,/Lui îşi face./Cine dă,/Lui îşi dă”.
O foarte frumoasă sărbătoare pentru români este Dragobetele (24 februarie). În mitologia românească, Dragobetele este considerat a fi fiul Babei Dochia, „un tânăr chipeş, drăgăstos, bun la suflet, un zeu al iubirii, care seducea femeile”. El mai este identificat cu Cupidon, în mitologia romană, şi cu Eros în mitologia greacă.
Dragobetele este o sărbătoare specifică fetelor şi flăcăilor, dar şi femeilor şi bărbaţilor tineri; este sărbătoarea tinereţii şi veseliei.
Se spune că acelea sau acea care, în această zi, nu se va întâlni cu niciun prieten, nu va fi iubită tot anul, iar cei ce se iubesc trebuie să stea împreună pentru ca legătura dintre ei să rămână vie tot anul. În această zi, vrăjitoarele fac farmece „de urăciune”, care îndepărtează dragostea dintre doi tineri.
Ziua de Dragobete este cunoscută şi sub denumirea de „Cap de primăvară” sau „Logodnicul Păsărilor”, pentru că sărbătoarea este asociată cu primăvara, anotimpul renaşterii şi al speranţei. În credinţa populară ziua de Dragobete este lăsată de Dumnezeu pentru „sloboda împerechere a păsărilor şi a animalelor”.
Tradiţia spune că în ziua de Dragobete se face curat în casă, pentru a avea un an îmbelşugat, iar dacă auzi pupăza cântând vei fi harnic şi bun tot anul.
De Dragobete se făceau logodne simbolice sau fetele şi băieţii se făceau fraţi se sânge.

RODICA SUBŢIRELU