TRADIȚIILE ȘI SUPERSTIȚIILE LUNII NOIEMBRIE

TRADIȚIILE ȘI SUPERSTIȚIILE LUNII NOIEMBRIE

Luna noiembrie, Brumar, cum este cunoscută în popor, debutează cu Hranghelul sau Hranghel, atestat în calendarul creștin-ortodox sub denumirea de Soborul Sfinților Arhengheli Mihail și Gavril (8 noiembrie). Sărbătoarea mai este numită în popor Sfântul Arhanghel sau „Arhanghel mai marele voivod al oștilor îngerești”, și rareori, mai cu seamă prin Transilvania, mai este numit și Sân’Mihai, după cum aflăm din Sărbătorile la români de Tudor Pamfile. Sâmbăta de dinaintea Hranghelului se numește chiar Hranghel, când se fac praznice pentru sufletul morților. Pe alocuri se mai numește și Moșii de Hranghel sau Moșii de toamnă.
Toți creștinii aprind, în această zi, la biserică, o lumânare, ca să aibă „lumina de veci”. Prin unele locuri, de Hranghel, finii merg cu colăcei pe la nașii lor. Prin Transilvania, în această zi se face turta arieților (adică a berbecilor despărțiți de oi). Acum, arieții se amestecă din nou cu oile, și ,cu acest prilej, se face o turtă de făină de cucuruz sau de grâu, care se aruncă între oi. Dacă turta cade cu fața în sus, este semn că oilor le va merge bine când vor făta; dar dacă va cădea cu fața în jos, le va merge rău. Sfântul Hranghel se zice că este bine să-l ții, că-i cu îngăduială (Elena Niculiță Voronca). Prin Bucovina se spune că este cel dintâi sfânt sfințit de Dumnezeu și care i-a stat de-a dreapta. Printre numeroasele povestiri și credințe care circulă pe seama Arhanghelului Mihail, este și aceea că Arhanghelul stă la capul omului în ceasul morții, poate chiar în chip de Moarte, cum se vede în imaginea unei iconițe care datează din 1747 și circulă prin toată țara.
Prin Oltenia, în județul Dolj, circulă o poveste despre un lemnar căruia i se născuse un copil, el pleacă în lume în căutarea unui cumătru cumsecade care să-i boteze copilul. Întâlnindu-l pe Arhanghelul Mihail, cad de acord să se „cumătrească”. Arhanghelul îi dă omului, ca dar de nășie, darul de a se face vraci – „doftor de oameni; să scoale oamenii de la moarte”. „Eu, cumetre, zise Arhanghelul Mihail, când zace omul, stau lângă dânsul, fără să mă poată vedea cineva. Dumitale îți înlesnesc vederea celor nevăzute. Să strigi prin împărăție că ești meșter de sănătate, să te tocmești și să intri la bolnav. Dacă mă vei vedea la capul bolnavului, să știi că se duce, dacă mă vei vedea la picioarele lui, se scoală, în chipul acesta îi vei da bolnavului o buruiană care de altfel nu-i face nici cald, nici rece și treaba îți va merge strună”. Și așa, în scurtă vreme, cumătrul Arhanghelului se îmbogățește.
Este chemat odată chiar de împărat ca să-i scape fata de la moarte. Când a ajuns, l-a văzut pe Arhanghel la căpătâiul ei, atunci, ce s-a gânditt el, îl înșală pe Arhanghel, și-i pune pe cei din casă să mute patul în așa fel încât unde i-a fost capul să-i vină picioarele, și astfel a salvat-o de la moarte pe fata împăratului, iar el a fost răsplătit împărătește, bineînțeles.
Dar iată că și lemnarul, cumătrul Arhanghelului, se îmbolnăvi, fiind pe moarte, îl văzu pe Arhanghel la căpătâiul lui. Cu lacrimi în ochi, îl rugă să-l mai îngăduie un an. Înduplecat, Arhanghelul îl rugă pe Dumnezeu să-l mai lase un an în viață. „După trecerea anului, lemnarul tot nu voioa să moară, și când i-a venit sorocul, s-a suit pe un cal și a fugit rupând pământul călare, că știa că Arhanghelul numai după cal nu se putea ține. Arhanghelul îl lăsă să se îndepărteze un timp, apoi îi scoase în cale o comoară. Lacom, lemnarul opri calul să ia comoara. Lângă comoară, lemnarul simți că parcă-i fuge pământul de sub picioare și se pomeni într-o groapă de unde nu mai putu să iasă. Acolo l-a găsit Arhanghelul și i-a luat sufletul pentru totdeauna”.
Din nenumăratele variante de povești, legende și credințe despre Arhanghelul Mihail am mai reținut câteva credințe. Prin Bucovina se zice că Sfântul Mihail este cel mai puternic dintre sfinți, că lui i-a dat Dumnezeu să țină soarele și luna: „El face vara dând drumul soarelui mai pe sus, de e ziua mare, și lunii mai pe jos, de e noaptea mai mică(!), precum și iarna, dând drumul lunii mai pe sus și soarelui mai pe jos, de e ziua mică și noaptea mare”.
Sub mâna lui zice-se că sunt toate vietățile și oamenii, atât cei vii cât și cei morți. Toamna, când e ziua lui, se desparte de vară și el dă vietățile pe mâna lui Sfântul Neculai, de le poartă și le hrănește până la Iordan; și atunci când se sfințește cu aghiasmă și bate preotul cu piciorul în piatră, piatra crapă și toate vietățile se împrăștie și merg iarăși la mâna Arhanghelului Mihail. După o credință ce o întâlnim prin județul Brăila, Sf. Mihail ține cheile raiului. „La judecata de apoi, Arhanghelul Mihail împreună cu Gavril vor bucina din bucine, ca să se trezească și să se întrupeze toți morții, ca să se înfățișeze la înfricoșatul județ al lui Dumnezeu.
Acele bucine și le vor alcătui din unghiile oamenilor morți, care se taie înainte de îngropare, punânduli-se în sân.”
Prin Bucovina se mai zice că Arhanghelul Mihail se află în cer cu trupul viu, așa că, „înainte de a face Dumnezeu judecata de apoi, Sf. Arhanghel va trebui să coboare pe pământ, după ce va trâmbița judecata. Aici Diavolul îl va lua, îl va pune într-o piele de dihor și acolo îl va munci. Acea piele are răsături și prin ele va picura sângele Arhanghelului Mihail pe pământ. Din acest sânge pământul va arde de șapte stânjini, curățindu-se de toate blăstămățiile, păcatele și nelegiuirile câte sunt și câte s-au săvârșit pe lume”.
Arhanghelul Mihail are un loc deosebit în literatura populară scrisă, cum ar fi: Călătoria Maicii Domnului la iad și Minunile Sfântului Sisoe sau Avestița, aripa satanei. Aceste două cărți sunt studiate și de Hasdeu în Cuvente den bătrâni.
Arhanghelul Gavril (cunoscut și ca Gavril Blagovecinicul, cum consemnează Simion Florea Marian în Legendele Maicii Domnulu), care, împreună cu Sf. Mihail, conduce ceata îngerilor, se bucură de mult mai puțină atenție, nu se prea vorbește despre el. Nu circulă decât vreo două legende: una în care Dumnezeu l-ar fi trimis pe Gavril în iad să recupereze de la Sarsailă contractul semnat de Adam cu acesta, prin care-și vindea sufletul Diavolului și prin aceasta și sufletele tuturor muritorilor. Aflând de la Necuratul însuși „că omenirea nu va fi salvată decât de un om făcut din duh și din fecioară preacurată și preanevinovată”, Gavril a dat fuga în cer, la Dumnezeu, și i-a spus ce a aflat. Și atunci l-a trimis Preaînaltul pe Gavril la mânăstire, unde se afla Sfânta Fecioară, dăruită de părinții ei, să o vestească vestea cea mare, că va naște pe Hristos.
A doua legendă este de fapt un basm, care s-ar fi petrecut pe vremea când Arhanghelul Gavril călătorea pe pământ deghizat în bătrân neputincios. Se zice că, într-o zi Ileana Consânzeana și VoinicÎnflorit, care hoinăreau veseli, s-au întâlnit cu Sfântul Gavrilă, bătrân în baston. La întrebarea voinicului, „încotro?”, Sfântul îi spune că mai departe decât el. Voinicul se mânie, cum să-i spună un moșneag că va ajunge mai departe decât el, și-l apostrofează. Sfântul Gavrilă pune rămășag cu Voinic-Înflorit că dacă se vor întâlni peste un an în același loc, voinicul va fi bătrân iar el mai tânăr. Voinicul se învoiește, se despart urându-și binețe. După plecarea Arhanghelului, Ileana îi spune că ăsta nu a fost un bătrîn, ci vreun voinic.
La întrebarea lui Voinic-Înflorit, pe ce l-a cunoscut, fata îi spune: „Iac’ când mi-a dat mâna, m-a strâns cu atâta foc, cât îmi venea să-mi ardă sufletul de căldura mâniii lui”. La auzul acestor vorbe, nebun de gelozie, Voinic-Înflorit o aruncă pe Ileana în râpă. Apoi cutreieră munții timp de un an, când își aduce aminte de rămășag și se întoarce spre locul de întâlnire, dar, uitându-se în apa unei fântâni, se vede slăbit și îmbătrânit și vrea să se înece, dar fântâna nu-l primește. Ajuns la întâlnire, Arhanghelul i se înfățișă ca un voinic frumos și strălucitor, cum nu mai văzuse niciodată. Întrebat de Arhanghel unde este Ileana, el îl minte că a murit și a îngropat-o. Arhanghelul îi spune că minte și că-i va arăta el unde este sângele Ilenei aruncate în râpă. Și la râpă îi arată o mulțime de insecte roșii, mărunte, spunându-i că acesta este sângele ei. Speriat, Voinic-Înflorit se transformă într-o insectă mică și neagră, „care și azi plânge după iubita lui”. Oamenii îi zic lui grieruș, iar insectelor din sângele Ilenii le zic paști, pentru că Ileana a fost aruncată în râpă chiar în ajunul Paștilor.

11 noiembrie este trecut în calendar: Sf. Mare Mucenic Mina; Victor, Vichentie ș.a., dar în popor este Sărbătoarea tâlharilor, atunci femeile aprind, în biserică lumânări cu mucul în jos, ca să se întoarcă inimile celor care le vor răul spre casa lor.
Și fetele nemăritate aprind astfel de lumânări, ca să întoarcă spre casa lor inimile celor doriți. Bisericile cu hramul Sfântului Mina se umplu în această zi de pelerini din vecinătate care dau sărindare și acatiste „pentru măritiș, pentru blăstăm, pentru vrăjbire, pentru moarte de om, pentru năpaste”. Prin unele locuri, sunt socotiți a fi niște sfinți mai mari peste fiarele pădurii, ca și peste lupi.
Sărbătoarea este ținută mai cu seamă de femei, cu mare strictețe, abia dacă au voie să pregătească mâncarea.
Ziua de 14 noiembrie, Sântul Filip, este o sărbătoare ciudată, ea deschide un adevărat ciclu de sărbători numite Filipii, care sunt ținute cu mare strictețe de toți românii care-i socotesc un fel de zei ai casei. Unele femei țin chiar și 7 Filipi între 11 și 21 noiembrie. Prin unele locuri se mătură numai noaptea și se ține gunoiul după ușă timp de trei zile. Unii lipesc gura sobei, ca să lege gura lupilor, să nu le mai mănânce vitele. Tot pe 14 noiembrie este și Lăsata Secului de Crăciun. Prin Bucovina se crede că acest post a fost poruncit de Maica Domnului bătrânului Crăciun, ca pedeapsă pentru că a tăiat mâinile soției sale, care o moșise pe Sfânta Fecioară. Lăsata Secului este o sărbătoare care se petrece în familie, cu mâncare, băutură și voie bună.
Nici cu această ocazie nu lipsesc superstițiile: prin Oltenia, după masă, se pun oalele cu gura în jos, așa se zice că sunt feriți de orice pagubă cei din casă. Prin Transilvania, firimiturile de la masă se strâng și se aruncă a doua zi dimineață, spre răsărit, invocând păsările cerului ca în schimbul hranei oferite ele să nu atace holdele.
Intrarea Maicii Domnului în Biserică, din 21 noiembrie, e cunoscută și sub numele de Vovidenie, Ovidenie și alte variante în funcție de localitate. „În această zi s-a vedit lumea pe care Dumnezeu a blagoslovit-o de Blagoveștenie”, de aici credința că sărbătoarea se ține pentru ochi. Prin unele locuri se sfințește câte un fuior care, la nevoie, e folosit la ștergerea ochilor cu apă. Prin Bucovina se crede că în această nopate s-a născut Cristos, așa că, asemenea nopții de Crăciun, unii cred că se deschide cerul și animalele vorbesc.
Noaptea se petrece cu lumină și foc aprins. Prin Bucovina, se pune apă „la pri vegheat” într-o strachină de care se lipește o lumânare aprinsă. De cu seară oamenii fac o sută de mătănii, la miezul nopții încă o sută, și în zorii zilei alta. Această apă, dacă se spală cineva cu ea, este bună pentru sănătatea trupului și ca pavăză împotriva răutății oamenilor. Ovidenia este ziua în care se dă de pomană lumina de veci. Prin Bucovina se dau de pomană lumânări aprinse, însoțite de colăcei și, uneori de-ale gurii și îmbrăcăminte.
Mucenica Ecaterina, din 25 noiembrie, se ține mai cu seamă de femei prin nelucru, dar și de cele al căror nume este Ecaterina, Caterina, Catrina… Prin Bucovina se crede că această sfântă a fost nebună; de aceea se postește, ca să fie feriți de nebunie cei din gospodăria respectivă. Prin județul Neamț, ziua este ținută ca să fie casa ferită de foc.

BEATRICE KISELEFF