Traian D. Stoika Colonel 1869 – 16.02.1943

Fiu al profesorului Dimitrie Stoika din Iași. Veteran al războaielor din anii 1913, 1916, 1918. A intrat în războiul din 1913 ca ajutor de comandant al Regimentului 3 Olt. A luat parte la luptele din Dobrogea, după căderea Turtucaiei. În regiunea Rasova – Hârșova, a fost rănit de un glonț de armă perforându-i plămânul. Din această cauză a fost internat în spitalul din Galați, unde a stat circa două luni. După aceasta, a fost încadrat comandant la Regimentul 3 Olt, luând parte la luptele de pe Neajlov în noiembrie 1916, pentru apărarea Bucureștiului. În această perioadă comanda Divizia a II-a Infanterie, din care făcea parte Regimentul 3 Olt, comandată de generalul Socec.

În luptele din luna noiembrie, a fost din nou rănit de un obuz și căzând prizonier la bulgari, a fost evacuat în Bulgaria, în lagărul Kărdjali – Haskovo, de unde a încercat să fugă. Drept pedeapsă, a fost mutat în lagăr la Sliven – la sud de Balcani – și pus sub o severă pază. Tratamentul din lagăr în ceea ce privește nutriția era mizerabil. Ciorba de ardei nu lipsea aproape zilnic. Deși era departe de țară, regimul de lagăr și în special paza erau foarte stricte, așa că era de nepătruns dincolo de rețeaua de sârmă ghimpată trasă pe mai multe rânduri. Totuși, se naște în gândul lui dorința de a evada și ajunge din nou pe front să contribuie cu o părticică la realizarea idealului național “Întregirea României”. Coincidența face ca să găsească în lagăr, un fost soldat al lui, de când era tânăr ofi țer, de origine lipovean din părțile Brăilei, care cunoștea limba bulgară, așa că se hotărăște cu el să evadeze. Reușește să evadeze, fi ind singurul ofi țer român din cei 726 care erau închiși în lagărele bulgare, străbătând Balcanii și întreg teritoriul bulgar până la Dunăre și apoi în țară.

Amănunte asupra evadării din lagăr nu mai rețin dar știu că după evadare, regimul în lagăre s-a înăsprit și la primul raport al lagărului li s-a spus că, colonelul Stoika a fost prins și omorât pe loc, arătându-le prizonierilor o colină, din preajma lagărului, loc unde a fost executat. Această informație au luat-o drept adevărată, așa că toți din lagăr plângeau dispariția lor. Aceste întâmplări ne-au fost comunicate după război, la întoarcerea prizonierilor în țară, cu care ocazie un fost subaltern al tatălui meu și-a luat angajamentul să ne predea scrisorile noastre care au sosit după evadarea colonelului Stoika Traian și totodată să ne anunțe împușcarea lui. Aceste informații le-am primit însă după ce colonelul Stoika sosise în țară, dintr-un lagăr din Germania, unde a ajuns după cum voi povesti mai jos. Cu ajutorul soldatului de origine lipoveană, care după cum am spus mai sus cunoștea limba bulgară, a reușit să ajungă în țară, trecând Dunărea prin zona Rusciuc – Silistra, mi se pare înotând.

Pentru desăvârșirea planului de a ajunge pe frontul moldovean. Colonelul Stoika Traian s-a sfătuit cu lipoveanul, că după ce va lua informații din București, va veni la Brăila la locuința lipoveanului. Înarmat cu informațiile necesare și acte de identitate false, procurate din București s-a îndreptat spre Brăila. Acolo pentru prudență n-a luat legătura direct cu lipoveanul ci s-a dus la o persoană care cunoștea pe toți lipovenii pescari din acest oraș. Nu mare i-a fost mirarea când a afl at că lipoveanul a fost trădat de soția lui și executat de autoritățile germane. Dacă îi reușea întâlnirea cu lipoveanul avea de gând să se îndrepte spre Galați și să treacă frontul germano-român. Ideea de a trece frontul, nu l-a părăsit, așa că și-a schimbat itinerariul inițial Brăila – Galați.

Acum s-a hotărât de a trece de-a lungul munților Buzău – Vrancea și a trece frontul prin zona Mărășești. A trecut la realizarea acestui plan dar nu a reușit, căci a fost prins de o patrulă germană în Munții Buzăului și adus la București. Aici în București făcându-se vâlvă printre germani de acțiunea întreprinsă din Bulgaria până în Munții Buzăului a auzit și comandamentul bulgar din București și a cerut să le fi e predat. Colonelul Stoika Traian văzând ce-l așteaptă și fi ind sigur că va fi exterminat de bulgari a ieșit la raportul generalului german și a făcut apel la bunele lui sentimente de om și militar, rugându-l să nu îl predea și să-l trimită într-un lagăr din Germania, fapt ce s-a și întâmplat.

În Germania a fost dus în lagărele Helastadt, Stralsund și Krefeld unde s-a întâlnit cu nepotul său locotenentul Cesar Titus Stoika care rănit la Porumbacu în Carpați, a fost luat prizonier de germani. După câte mi-aduc aminte aici colonelul Sturza l-a încarcerat dar fără a fi reușit să-l ademenească la acțiunea fi logermană ce voia să le întreprindă. În Germania a stat în lagăr până la fi nele războiului când a venit în țară la Iași înaintea lotului de prizonieri din Bulgaria. După sosirea în țară a fost avansat colonel a reluat comanda Regimentului 3 Olt până i-a dat comanda unei brigăzi de infanterie iar în 1921 a fost pensionat. Ca pensionar a făcut politică activând în Liga contra cametei și în Partidul Național Țărănesc al doctorului Nicolae Lupu cel mai de stânga partid în legalitate fi ind ales deputat de Olt Col. Stoika T. Traian Un fragment din viața unchiului meu – eroul col. Traian D. Stoika – trăită în epoca războiului neamului (1916-1918) – adus de fi ul său Col. Traian T. Stoika din cavalerie, el însuși un erou – la rugămintea mea pentru care îi mulțumesc cu recunoștință. Titus, 10 mai 1972.

Întristată asistență

Ne găsim în fața sicriului defunctului colonel Stoika Traian, fostul comandant al regimentului 3 Dorobanți Olt, apoi comandant de brigadă, veniți din dragoste să ne luăm ultimul rămas. Eu am făcut serviciul sub ordinele defunctului din iulie 1914 când a izbucnit războiul european, repartizat regimentului 3 Dorobanți ca elev și până în 1919 când defunctul a fost mutat la comanda de brigadă. În anul 1918/1919 am servit ca adjutant al regimentului 3 Dorobanți pe timpul cât l-a condamnat. Am trăit apoi aproape de defunctul care, după ce a plecat de la regiment, mi-a devenit naș. Am spus aceasta, ca să arăt că mi-a fost dat să-l cunosc îndeaproape. Voi arăta numai câteva trăsături puternice și caracteristice ale defunctului. Un sufl et ales și o bunătate mare, care a lucrat cu subordonații adresându-li-se sufl etului lor și a obținut rezultate excepționale atât în timp de pace dar mai ales în război. Reamintesc dintre însărcinările din timp de pace pe cea în care s-a evidențiat mai mult și anume: a fost comandantul primei școli de ofi țeri de rezervă din Slatina, recrutați din învățători pe când avea gradul de Maior în 1914. Ofi țerii formați, pe lângă o pregătire militară frumoasă, au dovedit în războiul trecut și o pregătire morală aleasă, spre mulțumirea sa, ca o încoronare a modului cum a condus școala. Sunt sigur că toți îi păstrează o frumoasă amintire. În războiul de la 1916-1918 a dovedit un patriotism de nemăsurat și o bravură strălucită. Citesc motivul din Decretul Regal de conferirea uneia din cele mai mari distincții de război acordate, pentru modul cum și-a făcut datoria: Majestatea Sa Regele a binevoit a conferi Ordinul Steaua României cu spade în gradul de Ofi țer și panglică de virtute militară locotenentului colonel Stoika Traian din regimentul Olt numărul 3 pentru bravura cu care a comandat batalionul în luptele de la 3, 4 și 5 septembrie 1916 din jurul Rașovei – Dobrogea unde a căzut rănit de un glonț de armă.

Însănătoșindu-se a cerut să fi e trimis pe front și încredințându-i-se comanda regimentului 3/19 Infanterie a repurtat frumoase succese în luptele date la satele Cătunu, Butești și Buteasca din zilele de 16, 17 și 18 noiembrie 1916, unde regimentul său a capturat de la inamic 27 de mitraliere, 10 tunuri, 155 prizonieri și mai mult material de război. În aceste lupte a căzut rănit a doua oară. Dar ca să arăt ce clocotea în sufl etul său de român, trebuie să amintesc că a încercat să fugă din lagărul de prizonieri din Kascovo – Bulgaria unde fusese dus după bătălia de la Neajlov. A fost însă prins de bulgari, mutat disciplinar în lagărul de pedeapsă Sliven în Valea Cazanlâcului la sud de Balcani și supus sub o severă pază. Cu toate acestea nimic nu a putut păzit trupul său mișcat de un sufl et așa de mare și a reușit să scape din lagăr, să traverseze Balcanii și întreaga Bulgarie, deși era trecut de jumătatea vârstei mijlocii, fi ind locotenent colonel și având un fi zic foarte greoi.

A trecut Dunărea, fi ind singurul din cei 726 ofițeri prizonieri în Bulgaria care reuși să ajungă în țară. A traversat Muntenia ocupată de trupele germane, sustrăgându-se celei mai scrupuloase paze făcute de germani, mai ales în zona armatei de operații, mânat de gândul ca să ajungă în Moldova din care își are obârșia și să lupte pentru a treia oară pentru idealul nostru. A rămas exemplu de iubire de patrie, virtute care făcea să licărească ochii când vorbea de Războiul sfânt în care se afl a cu neamul nostru. Așa se explică că era mândru că cei doi fi i dragi Traian și Decebal se găsesc pe font de la începutul războiului. În numele ofi țerilor activi din garnizoana Slatina și în numele ostașilor regimentului 3 Dorobanți prezenți sau de la vată și a celor ce am făcut serviciul în regimentul 3 Dorobanți, adresez fostului comandant al regimentului, ultimul salut, iar amintirea sa va fi veșnică.

Dumnezeu să-l ierte! Colonel Enescu Cristache – comandant Regimentul 3 Olt – 1943

Florian Laurenţiu Stoika