TRAIAN VUIA ȘI IMPLICAREA LUI ÎN MAREA UNIRE DIN 1918

TRAIAN VUIA ȘI IMPLICAREA LUI ÎN MAREA UNIRE DIN 1918

Fără Traian Vuia, Aurel Vlaicu și Henri Coandă – ingineri și inventatori români în domeniul aviației, istoria ar fi arătat, poate, altfel și sigur ar fi consemnat întârzieri față de anii începutului de secol XX. Se cunoaște despre Traian Vuia că a fost un inventator român, pionier al aviației mondiale și a realizat unul din primele zboruri cu un aparat mai greu decât aerul, zbor autopropulsat, știindu-se și faptul că în 1905 Coandă construiește un avion-rachetă pentru armata română. Lumea tehnică era într-o explozie, dar și schimbare totală sub acest impact.
Traian Vuia s-a născut în 17 august 1872, în satul Surducu Mic din comitatul Caraș-Severin, din Imperiul Austro-Ungar, în familia unui preot. După ce urmează școala primară la Bujor și Făget, apoi liceul la Lugoj, tânărul Vuia, fascinat de zbor, de zmeie din copilărie, pasionat de fizică și mecanică, urmează un an, la Budapesta, cursurile școlii Politehnice. Dar, din lipsa mijloacelor financiare, renunță la aceste studii și se înscrie la Facultatea de Drept și lucrează în birouri de avocatură pentru a-și câștiga existența. Traian Vuia își ia chiar și doctoratul în Științe Juridice în 6 mai 1901, cu teza: „Militarism și industrialism, regimul de Status și contractus”. Știind acum că marele inventator și pionier al aviației mondiale Traian Vuia a absolvit, la Budapesta, Facultatea de Drept și nu Politehnica, așa cum a dorit, apare un alt aspect puțin cunoscut, și anume care este implicarea lui Traian Vuia în mișcarea unionistă a românilor din Transilvania.
Întors în țară, la Lugoj, Traian Vuia încearcă să construiască un prim aparat de zbor, dar renunță la proiect din cauze financiare. În 1902 pleacă la Paris, sperând că acolo va găsi sprijinul și finanțarea necesare. În 1903, el prezintă Academiei de Științe de la Paris un proiect de aeroplan, susținând posibilitatea de a zbura cu un aparat mai greu decât aerul. Proiectul îi este respins, ca fiind de neconceput la acea vreme. Ulterior, însă, în 1906, pe 18 martie, aparatul Vuia a zburat pentru prima dată, lângă Paris, realizând unul din primele zboruri autopropulsate. A brevetat și construit și alte invenții tehnice, se cunoaște, de exemplu, generatorul de abur în 1925, sau două elicoptere, între 1918 și 1922, ceea ce evidențiază caracterul său inovator.

Fiind în vâltoarea evenimentelor ce prefigurau schimbările politice din Europa, el a militat pentru destrămarea monarhiei austro-ungare, cu eliberarea naționalităților oprimate și unirea întregii suflări românești în propriul ei stat național. A înființat, la Paris, Comitetul Național al Românilor din Transilvania și Bucovina. Scopul Comitetului era acela de a întreprinde o campanie de informare pe lângă guvernele statelor occidentale asupra cerințelor legitime ale românilor de a se elibera de sub dominația Austro-Ungariei. Prin actul de constituire al acestui Comitet, românii rezidenți în Franța se angajau în scris să continue lupta în acest scop și cu sprijinul fraților din România.
Comitetul a editat la Paris revista „La Transylvani”, aflată și ea sub directa conducere a lui Traian Vuia, revistă ce a contribuit la informarea corectă a opiniei publice internaționale asupra situației românilor transilvăneni.
În luna iunie 1918 Traian Vuia publică în această revistă articolul „Eliberarea naționalităților subjugate”, în care arăta că „pacea de drept este incompatibilă cu existența monstrului ce se cheamă Imperiul Habsburgic”. Revista devenise o veritabilă tribună a națiunii române, inclusiv pentru cei înrolați pe îndepărtatele fronturi de luptă. Ca urmare a largii difuzări a acestei reviste în numeroase țări, veștile, actele, apelurile, ideile publicate erau citite cu interes la București, Paris, Londra, sau de către militarii români prizonieri aflați în Italia. Datorită lui Traian Vuia și celorlalți colaboratori, revista difuza știri de ultimă oră despre mersul evenimentelor. Este cunoscută scrisoarea lui Traian Vuia către Zaharia Barbu, aflat în lagărul din Cittaducale (Italia), alături de militarii români prizonieri, la 12/25 iunie 1918, din care cităm: „Toată activitatea noastră se concentrează în formarea Legiunii române transilvănene”, prin care vedea o soluție cu valoare morală și politică excepțională: „Noi luptăm prin toate mijloacele pentru ca să arătăm lumii că suntem un popor demn de a fi dezrobit”.
Traian Vuia a publicat articole pe tema reîntregirii și în alte reviste. În „La nation tchèque” a fost foarte critic asupra modului de înfăptuire a unirii Ardealului cu România, fără o negociere a unirii provinciei cu Regatul Român, care să fi apărat interesele ardelenilor și să fi permis cu timpul o „occidentalizare” a României și nu invers, o „balcanizare” a Transilvaniei. Ideea aduce în atenție o idee de conștiință locală care se manifestă și acum.
După Primul Război Mondial, la Conferința de pace de la Paris (1919-1920) a participat în calitate de consilier, în cadrul delegației române, la consfințirea realizării României Mari și la recunoașterea actului Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918 pe plan internațional. Mai târziu, în perioada celui de al II-lea Război Mondial, Traian Vuia s-a manifestat și în domeniul diplomației, a participatl la Mișcarea de Rezistență din Franța și a prezidat primul comitet ales al „Frontului Național Român”, publicând articole în revista „La Roumanie Libre”. Cunoștințele juridice și relațiile pe care și le crease în Franța i-au permis să acționeze eficient pentru apărarea drepturilor românilor de pretutindeni și de acasă.
În 1946 este ales Membru de onoare al Academiei Române. Apoi, în 1950, Traian Vuia revine în țară, grav bolnav și la 3 septembrie în același an se stinge din viață la București. Trecerea la cele veșnice a unuia dintre cei mai mari ingineri și inventatori români, dar și ai lumii, un mare patriot român care a depus toate eforturile pentru realizarea visului de veacuri al poporului nostru, Marea Unire de la 1 Decembrie 1918 și formarea României Mari, s-a încheiat în țară, fiind înmormântat la Cimitirul Bellu din București.
Rămâne puternic în memoria țării prin memoriul în premieră din 16 februarie 1903, înaintat Academiei de Științe a Franței, în care prezenta invenția „Proiect de aeroplan-automobil” și demonstra științific, prin calcule, posibilitatea realizării zborului unei mașini mai grele decât aerul, solicitând, la 15 mai 1903, Oficiului național al proprietății industriale din Franța brevetarea aeroplanului-automobil, aprobată prin brevetul de invenție nr. 332106, publicat la 16 octombrie 1903.

Dr. VIOREL NICOLAE GAFTEA
Secretar științific Secția de Știința și Tehnologia Informației;
Cercetător asociat Centrul de Modelare Macroeconomică
INCE și cercetător ICIA, Academia Română