Am asistat, sâmbătă 30 septembrie 2023, în eleganta sală a Bibliotecii Metropolitane București la o triplă lansare de carte: un remember al poetului Gheorghe Duță Micloșanu, a cărui antologie s-a constituit, alături de scriitoarea Eugenia Duță, în volumul „Arc peste timp”, și două volume de debut ale poetei Gabriela Botici („Feeria zborului” și „Mai aproape de Cer”, ediție bilingvă, română-franceză), care a primit premiul „Gheorghe Duță Micloșlanu”, din partea editurii FAST EDITING, ca urmare a participării la concursul de poezie „Radu Cârneci” – 2023. Evenimentul a reunit nume sonore ale grupărilor literare bucureștene, dar și scriitori din orașele Pitești, Corabia și Iași, precum și artiști din București sau din Chișinău. Întâlnirea a fost găzduită de cenaclul „Dor de infinit”, condus de poetul Grigore Curcanu.
Cuvântările s-au referit la zestrea literară lăsată de Gh. Duță Micloșanu, de o deosebită sensibilitate, dar și la legătura, peste Timp, cu poezia Eugeniei Duță, marcată de aceeași obsesie temporală, precum și de inspirația celestă a mai tinerei poete aflată la începutul unui drum promițător, Gabriela Botici. Mulțumirile editoarei Eugenia Duță, s-au adresat și membrilor cenaclului „Dor de Infinit”, care au contribuit la crearea unei atmosfere de intensitate artistică, dar mai cu seamă conducătorului acestui cenaclu, poetul Grigore Curcanu, precum și gazdelor noastre. În mod special, editoarea a remarcat că în sală se află membri ai redacției prestigioasei reviste „Independența Română- Independența prin Cultură”, revistă care a fost prezentă pe masa prezidiului și a fost prezentată auditoriului. A consemnat, Eugenia Duță
Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro