UN GUVERN NUMIT DORINȚĂ

UN GUVERN NUMIT DORINȚĂ

În romanul de succes „Un tramvai numit dorință” („A Streetcar Named Desire”) scris de dramaturgul Tennessee Williams și în producțiile artistice și culturale inspirate din această carte, tema principală vizează conflictele ideologice și de nivel cultural care se află în centrul preocupărilor unei societăți. Subiectul romanului a rămas în esență motiv de meditație atemporal valabil pentru orice tip de societate, inclusiv pentru societatea românească.
Ideile care stau la baza arhitecturii romanului anterior invocat reprezintă oglinda unor profunde și permanente frământări pe care le au toți membrii unei societăți care încearcă să se regăsească zi de zi între dorință și putință în visul pe care-l poartă cu ei.
Satisfacția reușitei ca și eșecurile și frustrările acumulate sunt o consecință a stilului nostru de viață, a modului în care reușim să ținem ritmul cu cel al unei societăți aflată într-o permanentă mișcare, cu dese și neprevăzute tulburențe existențiale. Altfel spus, trăim mai mult sau mai puțin conștienți, „pendulând” în tot ceea ce facem zi de zi, între dorință și putință.
Revenind la realitățile cotidiene ale societății românești, de un an de zile asistăm la „oscilațiile” pe care alianța PSD și ALDE le are între dorința de a implementa un program de guvernare, supranumit și „Biblia guvernării” (Doamne, ce erezie și ce nerozie!) și putința de a ști cum să o faci. În dorința de a impune o utopie, numită „Program de guvernare”, conducătorii sunt la cea de-a treia încercare, respectiv la cel de-al treilea guvern pe care l-au instalat în fruntea unei țări greu încercate de neajunsuri și de fărădelegi.
Cu fiecare zi care trece, dorința și echipa lor de zgomot (că doar atâta știu să facă, în rest nimic altceva) se depărtează de putința de a rezolva ceva din cele promise în campania electorală aburitoare și amăgitoare. Dorința de a impune în guvern oamenii total devotați partidului (nimic rău în asta!) a reușit, dar, din păcate, în marea lor majoritate, aceștia s-au dovedit a fi incompetenți ori slab pregătiți.
Acum, în luna februarie (când am scris acest articol) cu o climă de primăvară, multora dintre cetățenii români care așteptau măririle de salariu promise le-au „înghețat” mintea și sufletul când au primit „fluturașii”. Încă o dorință, un vis spulberat – o revoluție fiscală ratată – al acestor guvernări PSD și ALDE. Și pentru că un rău nu vine niciodată singur, și costul vieții a crescut cu aproape 20%, ajungându-se la o instabilitate internă capabilă să compromită creșterea economică de 7% din 2017. Economia duduie, dar prețurile ne sărăcesc și continuă să o facă. Totodată, datoria publică a României a devenit tot mai mare. Anul trecut a crescut cu 1,2 miliarde de euro, ajungând la 33,5 miliarde și toate acestea în condițiile în care nu s-a realizat niciun kilometru de autostradă și niciun spital. Cu alte cuvinte, zero investiții! Dacă din interiorul țării lucrurile se știu, pentru că se simt de către cei care trăiesc aici, pentru cei din afară, acestea par altfel. Un observator extern percepe cu alți ochi realitățile României. De aici și controversele și disputele care apar pe de-o parte în Parlamentul țării, pe de altă parte în Parlamentul European.
Realitățile interne și percepțiile externe, unele dintre ele în afara oricărei logici, greu de armonizat în condițiile în care europarlamentarii români, în loc să se implice pentru susținerea interesului național, sunt într-o permanentă gâlceavă.
Revenind la realitățile românești, în fiecare zi care se scurge din timpul vieții fiecăruia dintre noi nu se întâmplă nimic. Nu se construiesc autostrăzi, spitale, policlinici, cămine, grădinițe, în schimb se taie „pamblici” și se rostesc discursuri sforăitoare pline de promisiuni paranoice de tot felul, de toate pentru toți. Dorința teleastă este întotdeauna în prim plan, toți cei care ajung la putere vor să demonstreze că ei au cele mai bune soluții pentru prosperitatea noastră, care în scurt timp devine numai a lor și a familiilor lor. Tinerii care doresc să-și întemeieze o familie, aici, în România, se lovesc de cele mai crâncene bariere birocratice în a dobândi o locuință și în final, după ce au reușit, urmează calvarul achitării dobânzilor pe parcursul zecilor de ani, la împrumutul pe care l-au contractat de la băncile străine, aflate într-o permanentă și diabolică „foame de bani”.
Mulți dintre acești tineri români trăiesc zilnic cu stresul de a nu rămâne fără locul de muncă pentru a nu pierde totul. Puțini dintre acești tineri care au sprijinul familiilor lor, al părinților și al banilor, izbutesc să-și împlinească dorința de a reuși în final, de a depăși momentele grele și de a se bucura de viață alături de cei dragi. Pentru tineri, dar și pentru cei vârstnici, guvernele care au condus această țară timp de 28 de ani nu au făcut decât foarte puține lucruri, în schimb, au
excelat în a le vinde iluzii și speranțe. Ultimele două guverne au folosit cu măiestrie și cinism minciuna, făcându-i pe cei mai mulți dintre noi pasageri încrezători în „tramvaiul numit promisiune”.
Odată pornit pe traseul „prosperității”, „pasagerii” au realizat că drumul lor nu este conform cu „programul” promis și că au fost amăgiți să urce într-un alt „tramvai numit dorință”. „Vatmanul” (cândva am avut și un „cârmaci”), neputincios în încercările lui de a-i convinge pe „pasageri” că sunt pe drumul cel bun, al „prosperității”, a trebuit să oprească de două ori în „stația” decepției. Acum, rămas cu mult mai puțini „pasageri”, „tramvaiul numit dorință” este la cea de-a treia încercare de „călătorie” pe traseul devenit deja incert al prosperității.
Să fie oare ultima „călătorie” (a se citi încercare de a guverna conform cu programul promis alegătorilor) a acestui „tramvai numit dorință” (a se citi guvern) condus din umbră de un „vatman” bezmetic (a se citi: cum vrea fiecare dintre „călători”)?!

Conf. univ. dr. GABRIEL I. NĂSTASE