Un patronim continuu de peste 1000 de ani

Ispas Făgărășanu
-1797 – 04.11.1868

Dacă în succesivele rememorări ale patronimului de STOIKA, nu numai într-un anumit areal ci la nivelul întregii actualei Românii și pe mai departe în exteriorul ei din Crimeea, zona Balcanică în vestul Europei și chiar în America ori Canada acesta ființează de veacuri, se poate pune o firească întrebare: ce caută în această ecuație Ispas Făgărășanu? Prin căsătoria uneia din cele trei fiice ale lui Zoie, (Zinca) cu polcovnicul Ștefan Stoika a rezultat o dezvoltare succesorală de excepție prin cei 19 copii ai lor, 14 dintre ei depășind nivelul adolescenței. Fără punerea lui Ispas Făgărășanu pe făgașul istoriei, nu poate fi urmărit parcursul fulminant a patrimoniului de STOIKA cel puțin pe un anumit culoar genealogic.

Ispas Făgărășanu, pe numele lui de copil Ispas Bugulescu s-a născut în București în anul 1797. “Ciuma lui Caragea” o epidemie ce a avut loc în Țara Românească între anii 1813-1814, cel mai afectat fiind Bucureștiul, a coincis cu venirea pe tronul țării a domnitorului fanariot Ioan Gheorghe Caragea. Acea epidemie a făcut ca familia biologică a lui Ispas să dispară, fiind adoptat, crescut și educat de familia Văcărescu. S-a căsătorit cu Maria, fiica postelnicului Drăgan Făgărășanu, luând după căsătorie numele soției. Din această alianță a devenit mai târziu proprietar asupra unei întinse suprafețe de teren din județul Ialomița, domeniu cunoscut sub numele de Grindul Făgărașului. Acest domeniu însuma câteva mii de hectare ce cuprindeau Urziceniul de azi (alături de Târgul de Floci unde se spune că a văzut lumina zilei Mihai Viteazu) până la Comuna Grindu și pe mai departe ca hotar nordic satul Malu. “Bornele” acestui vast teritoriu au fost marcate de tot atâtea așezăminte de cult, precum Biserica din Grindu, unde își are locul de veci, Biserica din comuna Malu și cea mai importantă (distrusă din păcate de buldozerele ecleriastico-administrativ locale în anul 2009) Biserica Sfânta Treime din municipiul Urziceni, edificată împreună cu unul din ginerii lui Ștefan Stoika. A urcat în ierarhia boierească de la mare serdar, mare clucer, asistent de ispravnic (1831) în termenii actuali rangul ar fi fost de subprefect și de judecător la Tribunalul Ialomița (1837-1838). Împreună cu ginerii ori succesorii săi a contribuit în mod decisiv la emanciparea copiilor de țărani, trimițându-i la școală. În egală măsură îndrumând atât maturii cât și familiile lor să meargă la bisericile construite de el spre a lua taina învățăturii. A ctitorit primăria din Grindu, a ridicat “Hanul cel Mare” sau “Hanul lui Ispas” de la Grindu. A dăruit Eforiei Spitalelor Civile casa lui de pe Podul Mogoșoaiei, actuala Calea Victoriei nr 171. A ales pentru început de a ctitori biserica din Grindu – dăruindu-i 50 ha de teren spre a se întreține. În treacăt fiind spus acum nu mai are probabil decât zece hectare, restul fiind în mâna acaparatorilor locali, pare-se că vreo zece hectare le-ar fi luat (delicat vorbind) și episcopia Urzicenului. Grindu este o comună din Ialomița pe care el a visat-o ca un fel de centru cultural și economic. Peste timp s-a realizat prin vocația unui succesor Victor Stoika (viitor președinte al Consiliului de Administrație al CFR) care a “îndreptat” calea ferată București-Constanța ca să treacă pe acolo; în acest mod prin anii ’30 ai secolului al XX-lea devenind un important centru de tranzit agricol. A făcut parte din partida naționalistă care în anul 1859 a susținut alegerea lui Ioan Cuza ca Domnitor al Țării Românești. În pronaosul bisericii din Grindu este imortalizat în uniformă de ajutant al șefului Poliției din București alături de soția lui Maria, de fiii săi Dimitrie și Ispas și de fiicele Zinca, Itali și Atina cât și de socrii săi Ruxandra și Drăgan Făgărășanu. Este o pictură cu o aură istorică aparte, pentru că a strâns laolaltă un întreg nucleu de acțiune și decizie ulterioară contribuind alături de alți corifei la înfăptuirea Micii Uniri. Am vizitat acele locuri cu o încărcătură pentru urmașii săi cu totul aparte împreună cu fiul meu Dragoș Petru Stoica. El, a rămas impresionat de aceste vestigii istorice, fiind perfect convins de a duce mai departe însemnele familiei noastre. Acele locuri au un miraj de netăgăduit, pentru că, față de alți contemplatori, sunt cuplate la acest imens arbore genealogic din care și noi, prin natura lucrurilor, facem parte. Preotul Ciolca, de loc din Grindu, a publicat în anul 1944 o amplă monografie a acelei comune – atunci înfloritoare – un loc central fiind rezervat lui Ispas Făgărășanu. Biserica din Grindu, acel lăcaș de închinăciune afirmă preotul, este o ctitorie a Marelui Clucer Ispas Făgărășanu edificată între anii 1838- 1842 pe temelia bisericii zidite de Drăgan Făgărășanu în anul 1816 “stricată” de un cutremur în 1837. Se spune că Ispas Făgărășanu înainte de a începe construirea acelei biserici a vizitat-o pe cea de la Curtea de Argeș și pe urmă s-a hotărât să o edifice pe cea din Grindu. Unul dintre cele mai însemnate monumente ialomiţene, biserica parohială Înălţarea Domnului din Grindu, ctitorită de Ispas Fărășanu păstrează un patrimoniu unic între bisericile Bărăganului. Aflat pe drumul Făgăraşului, numit apoi Grindul Făgăraşului şi mai târziu Grindu, nume păstrat până astăzi, de care se leagă istoria satului cu același nume este ctitoria acestor vrednici mari boieri ialomiţeni. Din secolul al XVIII-lea şi până la anul 1816, a existat la Grindu o biserică din lemn, cu hramul Sfintei Cuvioase Paraschiva. Marele şetrar Drăgan Făgărăşanu a înlocuit acel lăcaş cu unul de zid, ruinat de cutremur în anul 1837. Biserica păstrată până astăzi a fost ctitorită între anii 1838-1842, de către marele serdar (apoi marele clucer) Ispas Făgărăşanu. S-au realizat mai multe reparaţii în anii 1901, 1907, 1912, 1923-1924 şi în perioada postbelică, ultima dată între 1995-2003. Construcția este de tip trilobat, are patru turle învelite cu tablă. Cele două mari, octogonale cu bază pătrată, încununează încăperile pronaosului şi naosului, iar cele două turle mici, circulare ca plan pe bază pătrată, încununează pronaosul înaintea turlei mari. Pisania veche, datată aprilie 1841, are litere chirilice în relief având următorul conținut:

<<În locul acestei Sfinte Biserici fiind fost mai dinainte zidită întâia biserică de sunt peste 25 de ani de reposatul socrul meu, biv vel șetrar Drăgan Făgărășanu, împreună cu soția sa Luxandra și măcar că era mai mică de nu încăpeau preavoslavnicii creștini, dărâmând-o cutremurul urmat la leat 1837, stricându-se foarte rău, cu mare frică s-au adunat întrînsa credincioșii spre rugăciune și în leat 1838 îndemnat fiind de râvnă creștinească, eu serdar Ispas Făgărășanu, a, dat-o jos și am clădit această Sfântă Biserică în moșia și satul nostru Grindu Făgărăşului din temelie, înfrumuseţânduse după cum se vede cu a însumi cheltuială, spre vecinica pomenire a răposatei soţii mele Maria, ce se află îngropată aci, și alţi răposaţi fii Constantin, Ion şi socru meu, răposatul şetrar Drăgan cu soţia sa Luxandra, ca nişte ctitori la fosta biserică i a tot neamul nostru, fiind la cea veche biserică prasnicul Duminica Tuturor Sfinţilor, iar acum s`au pus trei prasnice numite: Înălţarea Domnului, Duminica Tuturor Sfinţilor şi Sfinţii Apostoli, acum în zilele prea luminatului domn Alexandru Dimitrie Ghica voevod, mitropolit în scaun prea sfinţia sa chir neofit, luând săvârşire cu sfinţirea ei în anul de la Mântuitorul Domnul nostru Iisus Hristos, leat 1841>>.

Pisania nouă a fost pictată cu ocazia ultimei restaurări, în pronaos, deasupra intrării:

<<Cu voia Domnului, cu ajutorul Fiului şi cu săvârşirea Sfântului Duh, s-a resfinţit această sfântă biserică cu hramul „Înălţarea Domnului” de către preasfinţitul părinte Damaschin episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, pe data de 4 mai 2003. Lucrările de restaurare au început în anul 1995 şi au fost terminate anul acesta de preotul Udrea Paul, ajutat de preotul Pantilie Carmil Cătălin, de consiliul parohial şi alţi binefăcători ai Sfântului locaş, protopop fiind preotul Bădăcu Stelian. Doamne scrie în cartea vieţii pe toţi ctitorii şi binefăcătorii acestei sfinte biserici>>.

În curtea bisericii, se păstrează cavoul familiei Făgărăşanu, ridicat sub formă de bisericuță, cu o turlă octogonală, în anul 1853. Cavoul păstrează, în dreapta încăperii, cripta cu osemintele marelui șetrar Drăgan Făgărăşanu, ale Marelui Clucer Ispas Făgărăşanu şi ale maiorului Marin Păucescu. În bisericuță se păstrează și însemnate cărți bisericești dinaintea anului 1850. Cavoul este unic prin construcția sa, fiind păstrate în subsol într-o criptă din marmură rămășițele Marelui Clucer Ispas Făgărășanu Fresca bisericii, în stil bizantin, a fost restaurată în 1924. Catapeteasma este sculptată în lemn de tei. Este susținută de opt stâlpi cu ornamente bogate, în forme de viță de vie cu struguri, în stil bizantin. Șapte rânduri de icoane, dintre care, icoanele împărătești sunt îmbrăcate în argint, alcătuiesc o opera de artă, monumentală, o capodoperă de migală, fantezie și ingeniozitate.

Ușile împărătești au fiecare câte un cap de vultur, cu trup de șarpe încolăcit, ținând în cioc corzi de viță cu struguri, de unde ciugulesc alți doi vulturi. Icoanele din catapeteasmă, cu scene din viața Mântuitorului, par pictate de un meșter grec, deoarece pe spate se află indicații de amplasare în ansamblu, scrise în grecește. Biserica Malu a fost ctitorită de către Marele Clucer Ispas Făgărășanu, construcție începută pe data de 4 iunie 1833, conform pisaniei și săvârșită pe 30 ianuarie 1837, când s-a sfințit. A fost amplasată pe vatra satului Malu, înființat în perioada 1825- 1831. Monumentul este în formă de cruce, construit din zid de cărămidă, cu o singură turlă în partea din față. Clopotnița de zid se află la intrarea în curte. Împrejmuirea, de asemenea, a fost de zid de cărămidă, fără piatră. Fresca în stil bizantin este foarte bogată, iar catapeteasma, de zid șerpuit, are mai multe rânduri de icoane, două dintre cele împărătești, ale Mântuitorului și ale Maicii Domnului, îmbrăcate în argint, poartă data de 1 septembrie 1861. Sculpturile de lemn au stilul asemănător bisericii din comuna Grindu, fiind realizate, probabil, de același meșter. În curtea locașului se află un cavou, unde este îngropat unul dintre proprietarii moșiei Grindu. Se cuvine a stărui asupra unei fotografii de grup în care la loc central figurează, Ispas Făgărășanu, în calitate de Mare Clucer. A fost realizată în anul 1863 de Carol Popp de Szathmari, înfățișându-l pe Ispas Făgărășanu alături de cei cinci copii ai săi, Zoie (Zinca) căsătorită cu polcovnicul Ștefan Stoika, Natalia (Itali) căsătorită Păucescu, Athina, căsătorită cu căpitanul Alexandru Racotă. Urmează Ispas Făgărășanu, soția lui Maria și ceilalți doi copii ai lor Dimitrie și Ioan. Această fotografie, cuprinsă întrun amplu documentar a fost depusă de către unul din unchii mei – avocatul Titus Stoika – la Academia Română. Figura acestui ilustru personaj, Ispas Făgărășanu, nu poate fi decuplată de perioada istorică asupra căreia și-a pus cu prisosință amprenta lui, de conducător, organizator a vieții economice și politice zonale și nu în ultimul rând de formator și călăuzitor de caractere și valori care au depășit cu mult timpul pe care l-a dominat în efemerul lui parcurs.

Florian Laurențiu Stoika