ACASĂ / ARTICOLE / UMOR / VALERIU CERCEL

VALERIU CERCEL

VALERIU CERCEL

 

valeriu cercel

Născut la 4 mai 1950, în Bucureşti. Stabilit în S.U.A. din anul 1979. Absolvent al Institutului “Hicok Technical Institute” din Cleveland, Ohio, 1983, specializat în interior design și architectural & structural design.
Stabilit în Canada din anul 1989, în oraşul Hamilton, Ontario.
Debut: colaborări la ziarele de limbă română din S.U.A. şi Canada, „Cuvântul românesc”, „Libertatea”, „Mioriţa”, „America” şi „Micro magazin” din anul 1982, cu satire şi poezii umoristice.
Volume de autor: volumul de satire „Durere românească”, 2006, volumul „Satire şi…nu preaˮ, 2008. Cuprins în 18 volume colective de poezie între 2006-2015.
Colaborări: „Faptul divers”, „Agenda românească” şi „Mesagerul” – din Canada, „Curentul internaţionalˮ din Detroit, U.S.A., revista „Booklookˮ din Iaşi şi „Rapsodiaˮ din Sibiu.

UNOR INTELECTUALI FOARTE MODEŞTI
După şcoli, o facultate,
Plus cei şapte ani de-acasă,
Unii nu vor să arate
Nici măcar un pic de clasă!

CEL MAI MARE PLAGIAT
Cel mai mare plagiat,
Care a-ntrecut măsura,
A fost când s-a copiat,
Inclusiv şi semnătura!

IDEEA LA ROMÂNI
O idee, de-o privim,
Nu se-arată a fi rea,
Până ce-l descoperim…
Pe-ăla de-a venit cu ea.

CRIZA ŞI MINIJUPA
Când sunt crize monetare,
Este, cu desăvârşire,
Pentru acţiuni bancare,
Cea mai mare-acoperire!

CONCLUZIE GRAMATICALĂ
Fără nicio tevatură
Eu v-o spun cu mult respect:
Când zici că românii “fură”
E şi simplu, şi perfect!

VORBĂ VECHE PERIMATĂ
Zice-o vorbă foarte veche
Că “e prost fără pereche”
De pe vremea când erau
Proşti ce nu se însurau.

CRIZĂ POLITICĂ (DEFINIŢIE)
Nu e haos, anarhie,
Doar un pic de debandadă,
Precum hoţii la mânie
Când se-ncaieră pe pradă.

SECRETUL CĂSNICIEI IDEALE
Cea mai bună căsnicie
Tre’ să fie balansată:
El, s-asculte de soţie,
Ea, să fie ascultată!

INSULTĂ BAHICĂ
Uite-aşa-s românii-n sfere
Când se-mbată şi-ajung criţă,
Chiar de beau rachiu sau bere,
Toţi se dau c-ar fi de viţă!

SEXUL LA ROMÂNI
Din statisticile care
Sunt făcute de bărbaţi,
Nu găseşti o fată mare
Nici sub poale de Carpaţi!

PRIETENUL (DEFINIŢIE)
Este persoana-aceea care,
După tradiţii româneşti,
Când ai necazuri, supărare,
E prima ce…o bănuieşti!

PROSTIA (DEFINIŢIE)
Este boala ce nu doare
Chiar dacă produce greaţă
Şi de care omul moare
De mai multe ori în viaţă.

MÂNDRIE ROMÂNEASCĂ
Io v-o spun a doua oară
Să mă înţelegeţi toţi:
Ţara care n-are hoţi,
E cea mai săracă ţară!

CONSTATARE DUPǍ ANI DE CǍSNICIE
Cu toate cǎ îl cunoştea
Pe al ei soţ ca pe-un cal breaz,
Azi-noapte-a constatat cǎ bea,
Când a venit acasǎ treaz!

LONGEVITATE
Istoria cu-al ei tumult,
A demonstrat un fapt real:
Femeile trăiesc mai mult,
Iar văduvele…-n special!

DIETĂ POLITICĂ
V-o repet, şi nu sunt primul,
Fi’ndcă nu aţi fost pe fază :
Când dieta nu lucrează,
Trebuie schimbat regimul.

PARADOX ROMÂNESC
Nu ştiu dacă mai găsim,
Cu-o “dietă” românească,
Vr’un popor ce vrea “regim”
Care să îl mai slăbească (!?)

OPTIMISM ROMÂNESC
Se plângeau de sărăcie
Câţiva inşi, la o răchie,
Şi ciocnind, cum se cuvine,
Îşi urau “s-o ducă bine!”

Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Recomandări

SACUL CU GLUME

Aplicația care îmi numără pașii m-a întrebat dacă am murit. Nu credeam în viața mea …

SACUL CU GLUME

  – Salut, Pizza Hut? – Nu, Google Pizza – Ahh, îmi pare rău… am …







Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Toate informaţiile şi articolele publicate pe acest site de către colaboratorii şi partenerii revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ şi ai Fundaţiei literar-istorice "Stoika" sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui site sunt interzise. (vezi secţiunea TERMENI ȘI CONDIȚII). Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ATENȚIE! Postaţi pe propria raspundere! Vă rugăm să comentaţi la obiect, legat de conţinutul prezentat in material. Inainte de a posta, citiţi regulamentul. Ne rezervăm dreptul de a şterge comentariile utilizatorilor care nu intrunesc regulile de conţinut prevăzute la capitolul TERMENI SI CONDIȚII. Site-ul IndependentaRomana.ro nu răspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.




Te-ar mai putea interesa şi articole din: