VASILE LARCO
Vede lumina zilei la 01-01-1947, în comuna Bucecea, devenit mai apoi oraș, din judeţul Botoşani. Actualmente este stabilit în Iași. Debutul editorial ți-l face relative tărziu, în 1994.Ca și cărți publicate acestea sunt în număr de 21: acestea sunt cărţi de poezii lirice, poezii satirico-umoristice și poezii pentru copii, proză scurtă umoristică, epigrame, monografie selectivă (în colaborare). Trei dintre aceste cărți au fost premiate de către Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Bacău, iar în anul 2015 a obținut premiul pentru Literatură Umoristică. Activitatea sac a și membru de uniuni ale scriitorilor, societăți culturale și de cenacluri literare este la fel de numeroasă și spicuim, în rădurile de față doar câteva: membru al Uniunii Scriitorilor din România şi din Republica Moldova, membru fondator al Uniunii Epigramiştilor din România, în anul 1990, membru al Societăţii pentru Cultură Românească „Mihai Eminescu” Cernăuţi, 2010, membru al Societăţii Culturale „Junimea 90” Iaşi, membru al Asociației Literare „Păstorel” Iași, dar și președintele de onoare al Cenaclului Literar „Nectarie” Vama-Suceava . Din anul 2009 este și cetăţean de onoare al oraşului Bucecea.
În tot acest timp a obținut premii și mențiuni la concursurile de creație literară, satirico – umoristice din țară și din Republica Moldova. Prezent în peste o sută de antologii şi culegeri colective de poezie lirică, poezie satirico-umoristică şi de epigramă . Numele acestuia se leagă și de o serie de producţii literare apărute în diferite ziare şi reviste. Protagonist în multe emisiuni T.V. și radio, membru al juriului la unele concursuri de creație literară satirico-umoristice.
Că-s certuri lungi, parlamentare,
Străinii-şi spun uimiţi şi cu temei:
Românii nu au de mâncare,
De-aceea se mănâncă între ei!
La doctor, după chef
– Mi-e foarte rău. Ieri, la agapă,
Băut-am bere, vin, trascău,
Spre seară, doar un strop de apă.
Să-mi fie, de la apă, rău?!
Recunoaştere şi tranziţie
Recunoscuţi de-acum prin vers,
Avem poeţi, dar şi eroi,
Mulţi ne cunosc şi după mers…
Căci mergem numai înapoi
Demografică
Cu vocea-i sigură şi calmă
A spus un senator în parlament:
Când fusta se scurtează cu o palmă,
Natalitatea creşte c-un procent!
Legile se votează „sus”
Veşnic o să se menţină
Şi la legi aceeaşi boală:
Le fac cei cu „burta plină”,
Pentru cei cu „burta goală”.
Dragostea nu moare
În cimitirul din apropiere
Păşea încet cernită pe alei;
Cu soţu-a fost la ultima vedere,
Dar şi la prima cu amantul ei.
ACCEPT
Pe mincinoşi pot să-i exclud –
Şi-afirm, urcând pe-a vieţii treaptă:
Prefer un adevăr mai crud,
Decât minciuna bine coaptă!
Destăinuire
M-am însurat, nu fac din asta caz,
Cu asistenta de la Circa Nouă.
Aşa-i, te duci la doctor c-un necaz
Şi te întorci cu două!
TESTAMENT
Statuia mea pe roib călare
S-o amplasați în gura văii,
Dar nu o dăltuiți în sare
C-or năvăli pe ea lingăii!
CUGETARE
Pe-a vieții-ntortocheată cale
E-un fapt ciudat și lupți în van,
Cănd ești luat la ”trei parale”
De cei ce ”nu fac nici un ban”!
UNUI ORATOR
Obișnuit să tot vorbească
Muri, și fapta-i nefirească,
Aflănd că spre eternitate
O vorbă nu mai poate scoate.
Eu am un șef cum nu există
Mai competent și fără fumuri,
Chiar el m-a pus în cap de listă
Ca primul să ajung… pe drumuri
ÎNTRE COLEGE
Prietenă, e vai de mine
Că soțu-i dus și nu mai vine,
Eu ce să zic, vecină dacă
Al meu de –acasă nu mai pleacă!
UNUI SOȚ
E măndru cu a lui soție
Ea-i tănără, el în etate,
Și-i place mult…la nebunie,
Iar cănd e sănătos o bate.
DUPĂ NUNTĂ
Ajuns acasă-n așternut,
Își zice mirele în șagă:
Trei zile nunta a ținut
Și voi plăti o viață-ntreagă!
UNUI ȘOFER EVLAVIOS
Îi tot zicea lui un părinte:
Să mergi cu Domnul înainte!
Și-a amintit, ce caz notoriu…
Taman în sensul giratoriu.
ÎNGRIJORARE
Umblănd mereu- și nu sunt glume-
De-o apăsare nu mai scap:
Azi știu atătea despre lume,
De-mi vine să-mi iau lumea-n cap!
UNUI ȘOFER
Circulănd în mare vervă,
Ghinionulnu-i exclus
Ai o roată de rezervă,
Însă n-ai și-o viață-n plus!
DRAGOSTE LA PRIMA VEDERE
Doamne, am avut noroc,
L-am ochit azi dintr-un foc,
Și de nerăbdare ard
Să-i văd suma de pe card!
MUNCĂ ȘI VENIT
Oamenii din ”lumea bună”
Știu averea cum s-adună
Șase luni pe an chiulesc,
Iar apoi, se odihnesc!
NEREGULĂ
În al vieții tainic rost
Nu pricep anomalia
Că înmormăntează un prost
Dar nu poți stărpi prostia!
”PE DUNĂRE DE-AR CURGE VIN”
Din vin sadea să-i fie valul,
De-ar fi așa minuni cerești,
S-ar terminaurgent canalul
Din Dunăre spre București!
Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro