Echipa națională feminină de handbal a României a încheiat pe locul 11 (din 24 de participante) ediția din 2024 a Campionatului European. O clasare pe un loc mai sus față de cele de la precedentele două ediții ale turneului continental, dar departe, totuși, de pretențiile suporterilor, care tânjesc după marile succese de odinioară. E drept că, la Europene, cea mai bună performanță a handbalistelor tricolore o reprezintă locul trei, dobândit la întrecerea din 2010.
Cel mai tânăr lot
Aflată în plină schimbare de generații, România a deplasat la Campionatul European găzduit la finalul anului 2024 de Austria, Elveția și Ungaria, cel mai tânăr lot de jucătoare avut vreodată la un turneu final. În prima fază a grupelor, tricolorele au debutat cu o victorie la limită, 29-28 în fața Cehiei, după care a urmat un eșec, 25-27 în fața reprezentativei din Muntenergu.
Victoria cu Serbia, scor 27-25, i-a asigurat României locul doi în clasamentul final al grupei și, implicit, calificarea în grupele principale ale competiției. În primul meci din această fază, tricolorele au dat peste o super-putere a handbalului mondial: Franța. Cu toate acestea, elevele antrenorului Florentin Pera nu s-au făcut de râs. Dimpotrivă, chiar dacă franțuzoaicele au început în forță și s-au instalat la conducerea jocului încă de la început, tricolorelele s-au ținut scai de adversare, iar la pauză adversarele au intrat la cabine cu un avantaj de trei goluri: 12- 9.
În repriza secundă, elevele lui Florentin Pera au reușit să ducă scorul la 19-19, dar au cedat pe final, scor 25-30. „Franța începe runda principală a Euro cu o victorie obținută dificil în fața României. Confruntată cu, teoretic, cel mai accesibil adversar din grupa principală la Euro feminin, echipa Franței s-a chinuit îndelung, dar a încheiat totuși seara cu o victorie (30-25). După o primă fază a competiției destul de lipsită de evenimente, echipa Franței nu a reușit să atingă culmile pe care le spera, împotriva României.
Alb-albastrele lui Sébastien Gardillou, care s-au confruntat cu adversarul considerat cel mai accesibil din grupă – în comparație cu naționalele Ungariei, Suediei, Muntenegrului și Poloniei – au avut dificultăți în a se exprima în atac, fără a reuși să se liniștească în apărare, un aspect asupra căruia antrenorul pusese foarte mult accent înainte de meci”, a comentat prestigiosul cotidian sportiv francez L’Equipe, meciul dintre Franța și România.
Handbalistele noastre au reușit însă un joc de poveste în următoarea partidă, împotriva Suediei (una dintre favoritele competiției), pe care au învins-o în final cu scorul de 25-23. România a început în forță acest meci și a condus pe tabela de marcaj cu 10-4 după primele 20 de minute. Însă, suedezele au revenit ușor pe finalul primului act, astfel că avantajul tricolorelor la pauză a fost de doar patru goluri (scor 12-8). Repriza secundă a fost dominată de handbalistele scandinave, iar România a fost egalată pe tabelă pentru prima oară în acest meci în minutul 56, la scorul de 22-22.
Însă, pe final, handbalistele lui Florentin Pera au avut o prestație remarcabilă și, în cele din urmă, au reușit să obțină victoria în fața Suediei, scor 25-23. Din păcate, în ultimul meci din grupă, împotriva Poloniei, echipa României nu a mai reușit să se ridice la înălțimea așteptărilor, cedând, scor 24-29, și încheind Grupa Principala I pe ultimul loc. Iar competiția – pe locul 11. Anterior, echipa noastră cedase fără drept de apel și în fața Ungariei, scor 29-37.
Pera: „România s-a autodepășit”
Florentin Pera, selecționerul naționalei feminine de handbal a României, s-a declarat mulțumit de ceea ce au realizat elevele sale la Campionatul European din 2024. „Eu consider că echipa națională a României s-a autodepășit la acest Campionat European. Am avut jocurile din grupe foarte bune, am obținut o victorie extraordinară în fața Suediei. Din păcate, în cele două jocuri cu Ungaria și Polonia n-am mai fost la același nivel… Am plecat cu șanse foarte mici, ne-am realizat obiectivul propus, dar mereu îți dorești mai mult. Noi ne-am dorit să încheiem cu o victorie. Polonia ne-a fost superioară din punct de vedere fizic în partea secundă. Nu am reușit să întoarcem rezultatul”, a spus Pera,după ultimul meci al României, cu Polonia.
Mugur Băileșteanu
Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro