Vilia Banța

Născută în comuna Tătărani, județul Dâmbovița.Absolventă a Facultății de Matematică, Universitatea București.Scrie de pe băncile școlii gimnaziale.Debut literar în revista Familia,1981.Debut în volum cu Timpul mareelor și Orfeu printre himere, poezie, în 1994.Au urmat încă zece volume de poezie. Ultimele două au apărut în anul pandemiei – 2020, Semiramida era numele ei și Poarta felinelor, antologie de autor.

Antologii colective – peste 15, ultimele Universul poeziei (Șiir evreni), bilingvă, româno-turcă, lansată în 2019 la Institutul Cultural Român din Istanbul, Noaptea statuile întineresc, antologie a Filialei de Poezie – București și Antologia Litere – 425 de poeți în 20 de ani, Târgoviște, 2020.

A colaborat la diverse reviste: România literară, Familia, Luceafărul, Literatorul, Noul Literator, Neuma, Arena literară, Rotonda valahă, Curtea de la Argeș, Argeș, Sud, Litere, Climate literare, Târgoviștea, Destine, Glasul națiunii duplex București – Chișinău etc.

Au scris despre poetă: Fănuș Neagu, Valeriu Filimon, C.D.Zeletin, Mircea Micu, Radu Cârneci, Horia Gârbea, Emil Lungeanu, Aureliu Goci, George Coandă, Corin Bianu, Eliza Roha, Victoria Milescu, Ion C. Ștefan, Florentin Popescu, Pavel Pereș, Victor Gh. Stan, Mihai Antonescu, Lucian Gruia, Nicoleta Milea, Alexandru Cazacu și alții.

Câteva premii: Premiul revistei România literară la Concursul Național Nicolae Labiș, Premiul special la Concursul National de poezie Porni Luceafărul, Premiul pentru poezie al revistei Litere în 2017, Premiul revistei Arena literară la Festivalul Național Brâncoveniana în 2019 și altele.

Membră a Uniunii Scriitorilor din România din 2003 și membră a Societății Scriitorilor Târgovișteni.

Am intrat într-un sâmbure crud

Să aud cum strânge
Dumnezeu lumina sub pleoape.
Și orbul din colţ mi-a întins
albastrul cerului în palme.
Așteaptă, mi-a spus, iată ziua,
s-o duci mai departe.
De unde știa că voi trece
prin cercul lui de-ntuneric?

Ascult capriciile ploii pe-acoperișul curb,
pisicile rostogolind noaptea pe zid…
Domnule, zidul acesta-i de cretă
și iedera nu-i vorbitoare…
eu nu știu cu cine să-mpart
porţia mea de sete și-adevăr:
Domnule, e prea amară iluzia că suntem
îngeri travestiţi în lupi singuratici.
Suntem, de fapt, știm noi prea bine,
dar cine și de ce să ne creadă?…

Cercul închis

La megafoane stă noaptea
urlând, ţopăind,
agăţată ca o păpușă uzată și ea.
Se-așteaptă
numărul dresorului nebun,
dresura nebuniei generale;
pe pietre curge umbra
ultimei ninsori de umbre,
în deșirări rebele, noroioase,
râuri de graffiti în megalozinci,
slogane uzate-n semn de paradă.

Doina Bârcă