VIOLENȚA ÎN FAMILIE

VIOLENȚA ÎN FAMILIE

Așa cum am mai afirmat și în precedentele două articole despre agresivitate, istoria civilizației umane a demonstrat adevărul irefutabil că răul a dominat întreaga evoluție a omului de la stadiul de primate până la cel de homo homo sapiens și a marcat progresul începând cu epocile preistorice și terminând cu începutul mileniului trei. Societatea modernă în care trăim astăzi nu se deosebește în mod esențial față de epocile trecute (de exemplu Evul Mediu) decât prin progresul tehnologic și cultural: în loc cal și trăsură, călătorim cu automobilul, trenul și avionul, în loc de sabie, arbaletă și arc cu săgeți, folosim arme de foc, tancuri și rachete intercontinentale, în loc de veselia petrecerilor cu menestreli și saltimabanci de la curțile nobiliare, azi ne pierdem vremea cu televizorul și internetul, în loc de emisari poștali cu calul, în zilele noastre schimbul de informații se face prin intermediul telefoniei mobile și, din nou, a internetului. În schimb, emoțiile și sentimentele generate de instinctele primare sunt neschimbate de la începuturile umanității, bineînțeles, cu specificația că, în zielele noastre, sunt ceva mai sofisticate. Și astăzi ca și acum un mileniu oamenii pendulează între dragoste și ură, mândrie și modestie, lăcomie și generozitate, ticăloșie și moralitate, tristețe și veselie.
Cu precădere Evul Mediu și Renașterea s-au caracterizat, în special, prin relații sociale dominate de agresivitate, ele fiind controlate brutal, abuziv și riguros atât de dogmele de neclintit ale Bisericii Catolice atotstăpânitoare în Europa Occidentală, cât și de autoritatea profană a seniorilor atotputernici și a monarhiilor absolutiste. Viața unui om obișnuit nu era deloc ușoară, așa cum nu era de invidiat nici măcar viața nobililor și a monarhilor care, adeseori, mânați de lăcomie, invidie și ură, ajungeau să se omoare între ei, să-și asasineze rudele (chiar și frații sau proprii copii), să poarte lupte și războaie de cucerire, să-și încarcereze rivalii (uneori în condiții cumplite), sau să-i supună la cazne înfiorătoare precum cele inventate de Inchiziție.
Cu toate acestea, relațiile sociale din acele epoci revolute erau mai simple, mai rudimentare, mai directe, fiind bazate pe tradiții și norme morale mai primitive, moștenite din vremuri imemoriale, precreștine, unele dintre acestea, surprinzător!, supraviețuind și în România rurală, în zone mai sălbatice, mai izolate.
Astăzi, în societatea noastră modernă, relațiile sociale s-au complicat pe măsură ce progresul tehnologic ne-a ușurat și ne-a civilizat viața, silindu-ne să adoptăm un mod de trai cu totul deosebit față de cel din trecutul îndepărtat (sau chiar mai apropiat), și care ne-a modificat (nu în mod esențial) și modul de a gândi. Din păcate, o viață supertehnologizată nu înseamnă neapărat și un trai mai bun pentru oameni: tehnologiile cibernetice ale lumii de azi, rapid dezvoltate în ultimele trei decenii, au amplificat și diversificat afecțiunile psihice, ba chiar au acutizat agresivitatea unei societăți parcă înstrăinate de ea însăși.
În fiecare zi, mass-media mondială ne bombardează cu știri dintre cele mai negative cu putință: atacuri armate în colectivități, soldate cu zeci sau sute de victime nevinovate, fapte înspăimântătoare care, aparent, nu au nicio justificare, crime, violuri și acte pedofile înfăptuite cu o cruzime de neimaginat, acte teroriste generate de primitivismul unor religii arhaice, tribale, care îndeamnă la uciderea celor ce se închină la alți dumnezei și care propovăduiesc intoleranța religioasă și ura rasială. Drept urmare, constatăm că, odată cu sofisticarea lumii noastre moderne, s-au complicat și formele de agresivitate manifestată de unii dintre semenii noștri.
De cele mai multe ori, violența în familie este un ecou sau o prelungire a agresivității din societate. Statisticile sociologice din ultimele decenii arată clar că fenomenul infracționalității din uriașele aglomerări urbane numite megalopolisuri a luat o amploare incredibilă: trecători agresați de bande de tineri, taxe de protecție, jafuri și tâlhării, violuri, incendieri, distrugeri de bunuri obștești, conflicte sângeroase între bande, crime, atentate, trafic de carne vine, prostituție (inclusiv infantilă), trafic și consum de droguri urmat de violențe extreme etc. Agresorii din junglele urbane se recrutează dintr-un extrem de divers evantai socio-profesional, dar cei mai mulți provin din familii dezorganizate, în care membrii ei sunt certați cu legea și nu au forța psihică necesară să se desprindă de viața pe care o duc și în care se complac. Foarte interesante ar fi profilurile psihologice în care s-ar încadra diferitele tipologii de agresori. Paleta psihologică a agresorului malign este cu mult mai vastă decât ne imaginăm la prima vedere, pe primul loc situându-se indivizi de o violență extremă care comit cele mai grave infracțiuni în deplinătatea facultăților mintale. Aceștia, în general, provin din medii sociale sărace, au o educație precară, sunt slab sau deloc școlarizați și și-au petrecut copilăria la marginea marilor orașe, în cartiere mizere și necivilizate. Astfel de specimene, de obicei, acționează în grupuri structurate în bande de interlopi sau în clanuri de familie și au ca obiect de activitate traficul de droguri și de carne vie, prostituția, cerșetoria (în special în străinătate), taxe de protecție, tâlhăria și chiar asasinatul la comandă. Acționează întotdeauna sub imperiul
violenței extreme, pentru că în „underground”-ul cartierelor rău famate ale unor megalopolisuri precum Londra, Los Angeles, New York, Paris, Roma, Chicago, Dallas, Boston, dar și București lupta pentru supraviețuire este crâncenă și dramatică, agresivitatea extremă jucând un rol hotărâtor. Și tot în acest sens, este absolut clar că familiile din care provin acești delicvenți reprezintă mediul ideal de formare aproape perpetuă a eșaloanelor viitoare de oameni certați cu legea.
Există și cazuri, ce-i drept mult mai rare, când violența extremă (crime și violuri) apare în familii onorabile, normale (uneori chiar și în înalta societate), a căror autori sunt (aparent) normali psihic, integri, onești, cu o moralitate impecabilă, exagerat de civilizați și cu o foarte bună conduită în societate. Astfel de oameni (ființe cu aparență umană) comit cele mai oribile crime sau cele mai abjecte fapte, fie în deplinătatea facultăților mintale (din cauza uriașei cantități de rău din ei), fie, de cele mai multe ori, ca urmare a declanșării unor patologii psihiatrice dintre cele mai grave.
Dar, poate, cele mai interesante cazuri de dualitate clară, în care echilibrul dintre bine și rău se comportă bizar, cel puțin din punctul meu de vedere, se fac prezente la oamenii cu dublă sau multiplă personalitate, când, fără să conștientizeze propria modificare comportamentală, alunecă dintr-o stare în alta, transformându-se din persoane bune în rele și invers. De cele mai multe ori, aceste alternanțe comportamentale sunt chiar înfricoșătoare pentru martori, pentru privitori.
Diferitele forme de violență în familie sunt modulate de variabile sociale, culturale, demografice, climatice, rasiale, religioase, sexuale etc. De exemplu, în mediul rural românesc, dar și în cartierele mărginașe ale marilor orașe, s-au întâlnit numeroase exemple de agresivitate în familie, în comunități sărace, unde gradul de cultură și educație este foarte scăzut, unde cele mai elementare norme de civilizație sunt deficitare și unde oamenii viețuiesc la pragul mizeriei și chiar al promiscuității. De obicei tații, stâlpul familiei, frustrați de traiul pe care sunt nevoiți să-l ducă, de grijile materiale zilnice, de prea multe ori aflați sub influența alcoolului, agresează verbal și fizic ceilalți membri ai familiei, în special soțiile. Copiii crescuți în astfel de medii sociale pot agresa alți copii sau viitoarele lor familii, conform modelului parental.

Un important factor favorizant de creștere a tensiunii psihice în familie îl constituie și inabilitatea gestionării de către părinți a efectelor ce survin în urma schimbărilor morfo-psiho-fiziologice ale perioadei adolescentine, când tinerii devin mai nervoși, mai recalcitranți, mai impulsivi, mai indisciplinați, mai neascultători, cu o dorință (uneori năvalnică) de independență și revoltă socială.
În alte cazuri (deloc puține în ultimele decenii) agresivitatea ambilor părinți, sau a unuia dintre ei, provine din autoritarismul și inflexibilitatea unor percepte morale și educaționale învechite, condiționate fie de rigorile anacronice, rigide și intolerante ale unor doctrine religioase sectare, fie de intransigența unor norme sociale perimate impuse abuziv, discreționar și incompetent copiilor și tinerilor care se arată mult mai doritori și dispuși să se integreze în societatea modernă și liberală de care se simt înstrăinați prin disciplina severă și încremenită, impusă de părinți sau de comunitățile din care fac parte.
Violența în familie (și în societate) mai poate fi condiționată și de factorii din ce în ce mai stresanți ai civilizației tehnologice din megalopolisurile în care ne ducem existența: monotonie robotizată a vieții cotidiene petrecută standardizat între serviciu și casă, grija inerentă pentru păstrarea job-ului, spaima zilei de mâine, spectrul neputinței de plăti ratele împrumutului la bancă, traficul infernal de pe străzi, timpul îndelungat de folosință a calculatorului și a telefoanelor mobile, proliferarea continuă a delicvenței urbane și tot ceea ce caracaterizează mai negativ jungla uriașelor colectivități (unele cu zeci de milioane de locuitori), unde oamenii constrânși să trăiască laolaltă sunt atât de diferiți din punct de vedere rasial, cultural, religios, moral și social, unii dintre ei, din nefericire, fiind obligați (de soartă!?) să-și ducă existența la marginea societății.
Asupra violenței în familie (dar și în societate) s-au aplecat specialiști în diverse domenii (psihologi, psihiatri, sociologi, medici neurologi și geneticieni), cum ar fi biologul Ludwig von Bertalanffy (1901-1972), zoologul Konrad Lorenz, psihologul John Dollard (1900-1980), psihologul George Armitage Miller (1920-2012) etc.
În concluzie, la modul general, și foarte pe scurt, violența în familie înseamnă orice acțiune fizică sau verbală înfăptuită cu intenție de către unul sau mai mulți membri ai aceleiași familii, ce au drept urmări suferințe psihice, fizice sau sexuale, precum și îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale.
Violența domestică între parteneri (soți sau concubini), dar și cea asupra oricărui membru al familiei are caracter instrumental (agresorul controlează victima), intențional (agresiunile se produc cu intenția de control și dominare) și de învățare (când copiii îi imită pe părinți sau pe adulți).
Violența psihică (abuz emoțional) se caracterizează prin jigniri, insulte, intimidare, amenințări, discreditare, presiune psihică continuă, crearea și menținerea unui climat de frică sau teroare, privarea victimei de alimente și somn.
Violența sexuală reprezintă orice contact sexual fără consimțământul victimei (viol).
Violența economică constă în controlul financiar abuziv asupra victimei, prin îngrădirea sau interdicția din partea agresorului la resursele financiare ale familiei sau accesul la un loc de muncă.
Violența socială se traduce prin controlul, îngrădirea sau interdicția victimei de a participa activ la viața socială normală.

Psiholog MIHAELA VINTILĂ