Violetta Lecca Bălan

Artista plastică Violetta Lecca Bălan a avut amabilitatea de a-mi înmâna un catalog, cuprinzând grafică, pictură și sculptură. Ceea ce mi-a limpezit ochii cel mai mult, de la bun început, au fost potretele. Două autoportrete care-i aparțin aveau în privire, ca lacrimi, picături de sânge din sufletul ei.

Lacrimile pocăinței sunt dulci precum fructul interzis, care uneori este amăgitor. Lacrimile credinței se potrivesc oamenilor precum smerenia. Există lacrimi de bucurie și lacrimi de durere. Cele de bucurie îmbărbătează vederea, fericesc ochiul și într-o veselie parcă îl spală și îl curăță. Lacrimile de tristețe sapă brazde adânci pe cei doi obraji. Odată cu lacrimile de durere și suferință ochii au priviri aspre și grele, lăsând pe obraz adevărata veșnicie din ele. Lacrimile de fericire udă adevăratele pajiști ale sufletului, transformând în bine deșertăciuni. Ochii autoportretelor realizate de Violetta Lecca Bălan par a fi diamante cerești, pe care iubitorul de artă și tu privitorule înveți să le citești în timp ce crești. Ochiul omului înzestrat cu rațiune vede mai multe decât ochiul vulturului care țintește mult mai departe decât cel al omului. Doamna Violetta Lecca Bălan, artistă plastică polivalentă, a realizat multe opere de artă în îndelungata activitate artistică: pictură, grafică, sculptură și scriitoricească (proză și poezie). Iubită și apreciată de admiratorii de artă plastică și frumos, neînțeleasă de invidioși, aceasta a trăit dorul iubirii pentru artă, frumusețe și cinstită omenie. În autoportrete, sacul lacrimal al ochilor pare a fi loc de adunare și închinăciune al lacrimilor, de fericire sau tristețe. Toate lucrările plastice și scriitoricești ale domniei sale constituie hrană din suflet pentru suflete. Poetul Benone Burtescu, referindu-se la opera de artă a Violettei Lecca Bălan, ar fi gândit: “Pe țărmul veșniciei du-mă, Doamne, /Oprește ape, sfarmă-mi stânci/ Fă-mi cale când totu-n jur se stinge… Să înțeleg minune /Că izbăvirea mea e-n meritele tale”. Autoportretele sale se roagă: “Lumină cerească, coboară în mine, /În noaptea din sufletul meu /Și fă-mi o lumină asemeni cu tine/ S-alung întunericul greu”. Autoportretele vorbesc prin graiul Paulei Romanescu, scriitor și critic de artă: “Din materia dură chip de om peste care, cândva se va ivi suflet când divinitatea, înduioșată de râvna artistică omenească a unei muritoare, va adăsta la pragurile clipei ce va fi fost o viață de om tinzând spre înveșnicire”. P.S. Violetta Lecca Bălan “apă limpede de izvor este sufletul fericit în care timpul nu curge”.

Prof. Cojocaru Vergil-Cover-membru UZPR, UAPR București