VIORICA FLINTAŞU – „Prin cântec îmi alin dorurile”

VIORICA FLINTAŞU
– „Prin cântec îmi alin dorurile” –

Ţinutul Bihorului a fost mereu un izvor nesecat pentru interpreţii cântecului popular, fiind una dintre zonele etnofolclorice de mare frumuseţe şi bogăţie, cântecul bihorean, tărăgănat, purtând pecetea unor vremuri străvechi.
Săliştea de Beiuş, satul străbunilor interpretei Viorica Flintaşu, este păstrător de datini şi obiceiuri.
Descinde dintr-un neam de ţărani buni, blânzi şi înţelepţi, într-o familie cu cinci copii, a căror strădanie era aceea de a ajunge oameni adevăraţi.
Fratele Vioricăi Flintaşu este regretatul poet Gheorghe Pituţ, care spune într-o poezie din volumul „Stele fixe”, Editura „Mihai Eminescu”: „Acum îmi dau mai bine decât oricine seama / ce arhetip e tata şi ce durere mama / ce-adânc izvor un frate / ce râu de lacrimi sora / voi da eu poate seama de viaţa tuturora”.
Plecată cu mult timp în urmă de acasă şi stabilită în Bucureşti de vreo patruzeci de ani interpreta a rămas mereu conectată la izvorul cântecului bihorean, considerând cântecul popular românesc o permanenţă care va dăinui prin frumuseţea melodică şi ritmică, dar şi prin versul său.
Viorica Flintaşu a debutat în muzică la Casa de Cultură din oraşul Ştei, iar în 1966 a debutat la Radio, unde a înregistrat primele zece cântece bihorene, apoi a apărut la Televiziune, iar Casa de discuri Electrecord i-a editat primul disc, având, încă de la început, şansa colaborării cu marele dirijor George Vancu. A cântat în Ansamblul Artistic al Tineretului; a fost solista de muzică populară a Orchestrei „Barbu Lăutaru”, a Filarmonicii „George Enescu” şi, pentru o perioadă, solistă şi în Ansamblul Artistic „Doina” al Armatei.
A întreprins numeroase turnee în toată ţara cu orchestre şi ansambluri folclorice renumite, alături de mari interpreţi. A adus cântecul popular românesc în multe ţări din Europa şi Orientul Mijlociu. Viorica Flintaşu şi-a îmbogăţit permanent repertoriul, concretizat în numeroase înregistrări radiofonice, în emisiuni de televiziune, în cele 14 albume muzicale. În anul 2000 a fost primită în Academia Artelor Tradiţionale din România. Publicul apreciază autenticitatea repertoriului şi calitatea interpretării, cât şi costumele vechi din pânză de cânepă şi lucrate manual de femei bihorene, pe care interpreta le poartă în spectacolele sale.
Ca femeie, soţie şi mamă viaţa Vioricăi Flintaşu este plină de responsabilităţi. Îi place să citească, să meargă la teatru, să vadă o expoziţie sau un film bun. Uneori se întâlneşte cu prietenii dragi în casa şi la atelierul pictorului Mihai Bandac, adevărate sărbători ale sufletului.
Iubeşte natura, iubeşte pădurile cu arbori seculari din zona Săliştea de Beiuş, pe care o consideră o „gură de rai”. În cântecul său mărturiseşte: „Nu-i modru că ştiu cânta / Că-s vecină cu frunza / Nu-i modru că ştiu hori / Că-s vecină cu codrii / Câte dealuri şi vâlcele / Toate-s neamurile mele”.
Pentru tinerii interpreţi Viorica Flintaşu are o povaţă: să-şi alcătuiască un repertoriu din cântece autentice, nu copiindu-i pe cei consacraţi, ci croindu-şi un drum al lor.
Vor izbuti doar cei cu o mare dragoste pentru cântec şi care vor munci serios.

RODICA SUBŢIRELU