Loreta Din, își începe noul volum de versuri, prin a mulțumi celor ce îl vor citi! Este prima dată când întâlnesc acest lucru, și îl iau ca pe un imbold pentru scrierea de aici! Un izvor de imagini și cuvinte, un tumult de frumos, o lirică în armonie și orchestrație care păstrează muzicalitate și expresivitate, așa este exprimarea din volum.
Găsim aici gingășie și trăire, bucuria de a iubi, bucuria de a trăi. Cu riscul de a-i rămâne sufletul incomplet, din iubire și dăruire, rupe o bucățică din el spre a o așterne la picioarele omului iubit, atunci când îi trece pragul în nopțile cu lună, spre a nu se răni. Ea scrie cu lacrima, cu durerea, cu doruri și aripi rănite, ori cu raze de lumină. Aici simbolistica ușoară dansează în versuri albe cu nuanțe de visări, picurate de ploaie.
Toate mijloacele stilisticeartistice, vin spre a da înțelepciune și profunzime versurilor. Nu întâmplător este ales nufărul ca oglindă picturală în poezie. El simbolizează forța de creație, și nemurirea. Legenda spune că soarele a răsărit pentru prima data dintr-o floare de nufăr. În poezia Loretei Din este o luciditate aparte în acest ocean al trăirii – în redarea înțelesului, în înțelegerea artistică, drept pentru care eu o felicit cu sinceritate.
Aici nimic nu este uitat spre omagiere: sentimentele, astrele, patria, florile, câmpiile cu maci roșii, cele sfinte, toate și tot luând parte la dansul elegant al inspirației, care dă temă poeziilor. Loreta Din scrie cu sufletul trăind. O poetă pragmatică, cu fior liric ce nu se uită. Alături de har, gustul și rafinamentul culorii o identifică desigur ca pe un artist complex. Domeniul artistic aduce spre admirație aportul său creativ, iar lumea emoției vine ca o descoperire a Eu-lui său interior.
Doina Bârcă
Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro