ZIUA ARIPILOR ROMÂNEȘTI

ZIUA ARIPILOR ROMÂNEȘTI

„Viitorul nu este ceea ce vine după prezent.
Viitorul este ceea ce este diferit de prezent!“
(Henri Coanda)

20 iulie, 193… Ziua Aviatorilor. Pictorul stă aplecat peste tabloul ce abia a fost terminat. Un aerodrom cu iarba arsă de soare. Aburul arşitei este amestecat cu praful ridicat de marşul formaţiilor de aviatori care îşi ocupă locul în dispozitivul de paradă. Poate fi Pipera, sau Băneasa, sau Otopeni. Albul-alb al uniformelor oboseşte ochii. Pictorul a lăsat pe pânză tuşeuri de roşu-vişiniu, galben pai sau de bleu – şnurul eghileţilor de la ordinele Mihai Viteazul, Coroana României, Steaua României, de la Ordinul Virtutea Aeronautică. Sunt încolonaţi în faţa regelui şi a suitei sale eroii aviatori de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz: Polihroniade Vacas, Dumitru Naidinescu, Gheorghe Negrescu, Ermil Gheorghiu, Vasile Gonta, Dumitru Darian, Cezar Atanasiu, Dumitru Cicerone Bădulescu, Petre Ioanin, aerostierul Gheorghe Vitzu, …. Regele este îmbrăcat în uniforma cu însemnele aviatorilor. Are dreptul să le poarte căci se spune că a fost brevetat în ziua de 6 iunie 1930, atunci când, ajutat de aviatorii militari, a revenit pe calea aerului în ţară din exilul autoimpus. Pictorul ştie bine că fără aviatori, Carol nu ar fi ajuns niciodată regele Carol II. Lângă regele playboy, fiul său purtând uniforma de străjer, generalii din camarilă, lingăi ai momentului. În mijlocul careului format din aviatori, soborul de preoţi, pomenind pe cei ce au fost şi nu mai sunt…Caranda, Vlaicu, Negel, Ştefan Protopopescu, Creţu, cel ce s-a prăpădit la Tălmaciu, Bucur Stan şi Mihail Hurmuzescu ce şi-au dat mâna în trecerea lor în nefiinţă pe malul râului Sajo, în apropiere de Miskolc, Camil Athanasiu, locotenentul Ioan Mărăşescu, mort de malnutriţie într-un lagăr din Germania, Paul Mumuianu, locotenentul Gheorghe Stâlpeanu, Nicolae Capşa…

20 iulie 201… Ziua Aviaţiei Române. Anii au trecut. În locul pictorului, fotograful cu aparatul său modern. Statuia Eroilor Aerului. Un glas îmbâcsit de rutină organizează lucrurile. Publicul, la stânga şi la dreapta monumentului, rezerviştii vis-à-vis de muzicile militare. Preoţii, în faţa statuii. Veteranii!? Mai avem veterani!? Veteranii lângă rezervişti. Atenţie, vine domnul ministru. Nu este preşedintele, nu este primul ministru, ci un ministru. Se dă onorul. Imnul de Stat. Aproape toţi au învătat un gest nou, occidental: duc mâna cu palma deschisă la piept, în dreptul inimii. Începe slujba religioasă. Nu se rosteşte nici un nume de erou aviator căzut la datorie în vremuri de pace. Sunt suficiente numele celor de pe soclul monumentului. Fotograful se plimbă dezinvolt prin faţa oficialităţilor făcând fotografie după fotografie. Vor fi selectate ulterior cele cu degetul în nas sau cu mâna la ureche sau cu gura la urechea vecinului său. Iau cuvântul oficialitaţile, apoi un rezervist de la vreo organizaţie neguvernamentală; veterani nu mai sunt, celor câţiva supraviețuitori li s-a recomandat să evite căldura sufocantă a zilei Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul. Urmează depunerea coroanelor de flori …cutare minister, cutare minister, cutare organizaţie, cutare asociaţie,…. Fotograful se retrage undeva, la umbra unui pom. Derulează imaginile. Erau bune şi cele de anul trecut. Apoi, de undeva, din înaltul monumentului ochii de bronz ai Icarului preling lacrimi verde– negru. Fotograful este convins că a trecut dincolo. Piaţa din jurul Monumentului Eroilor Aerului este ticsită de lume, mulţi tineri, copii. Oficialitaţile, în frunte cu preşedintele şi primul ministru, aşteaptă. Apar câteva maşini luxoase. Din ele coboară veteranii, câţiva, câţi au mai rămas. Oficialităţile se grăbesc să îi întâmpine, copiii le dau flori, lumea aplaudă îndelungat aceşti martiri ai neamului. Prin glorificarea lor se preamăresc cei ce nu mai sunt: Alexandru Șerbănescu, mort în luptă cu puzderia de aviatori americani pentru ca să se ştie că România nu este sat fără câini, coechipierul său, Traian Dârjan, Gheorghe Mociorniţa, Mihail Pavlovshi, Tudor Andrei, Ion Dicezare, locotenentul în rezervă Lascu Ioan, adjutantul stagiar Spuderca Ioan, sergentul mitralior Vâlcu Gheorghe, sublocotenentul jurnalist Istrăteanu Ion, căpitanul Manoliu Alexandru, sublocotenentul Raicea Ştefan, sublocotenentul Amihăiesei Vasile, Negruţiu.Ioan, Şilbac Mircea, Mânzăţeanu Cornel …zeci, sute, mii de eroi ai aerului întruchipaţi în icarii opriţi din zborul lor temerar, în poziţii expresive ce încadrează soclul monumentului iar, pe umerii lor ridicat către cer, cel ales să ducă mai departe dovada că oamenii pot să-şi depăşească condiţia de fiinţe terestre. Fotograful se trezeşte din reverie. În jurul monumentului câţiva sergenţi strâng staţiile de amplificare. Un bătrânel, livid de căldură, stă sprijinit de un gard din fier forjat.

Fotograful se apropie de el. – Vă pot ajuta!? – Te rog, puţină apă! Fotograful scoate din geanta ce atârna peste umăr un termos şi îi pune un pahar cu apă rece bătrânului. – Ştii, mi-am amintit că la Bagherovo tot aşa răbdam de sete, căci în Stepa calmucă nu prea se găseau fântâni. – Aţi făcut războiul!? – Am zburat I.A.R 39. – Şi de ce n-aţi venit acolo, în faţa monumentului!? – Ce să caut eu acolo, un biet adjutant aviator. – Atunci, de ce aţi venit pe căldura asta aici!? – Nu, nu puteam să lipsesc, vin an de an, acum am auzit că o să le mai rărească. – Totuşi, pe canicula asta!? – Nu puteam să nu vin, nu mă lăsau ei, camarazii mei din Basarabia, Sevastopol, cei de la Stalingrad, din Crimeea, de pe frontul Iaşului, din Cehoslovacia, Ungaria.. Şi zicând aceste cuvinte, bătrânul s-a îndreptat cu paşi şovăelnici către staţia de troleibuz din apropiere.

Comandor (r.) SANDACHI PAUL GEORGE